O şansă a cărei ratare ar fi fatală

După oferta făcută de Washington, depinde doar de reacţia Teheranului dacă ieşirea din impas se va produce şi dacă gheaţa dintre cele două părţi se va topi. Etichetarea ofertei americane de către mullahi , într-un prim moment, drept „pură propagandă” , nu ar trebui luată prea în serios ; rămîne de sperat ca ea să nu fie şi ultimul cuvînt al Teheranului.

După cei 27 de ani de „glaciaţiune” care au marcat relaţiile bilaterale, acesta este un pas lipsit de precedent în politica de pînă acum a preşedintelui Bush şi a consilierilor săi neoconservatori. Conceptul pare a se baza în primul rînd pe ideea că în Teheran trebuie să se producă o schimbare de regim. Descoperirea programului nuclear al Teheranului, ţinut ani de-a rîndul sub obroc,a oferit Casei Albe ocazia de a exercita presiuni politice împotriva reigmului mullahilor şi de a ameninţa cu recurgerea la măsuri militare. De altfel, refuzul Washingtonului de a trata direct cu Teheranul se conformează unei anumite logici: cu reprezentanţii unui regim indezirabil, nu se stă de vorbă. Concomitent , în anumite cercuri politice americane, dar mai ales în Europa, s-a consolidat convingerea că o escaladare a tensiunilor nu ar putea fi dezamorsată decît prin iniţierea unor convorbiri directe între Washington şi Teheran. Tentativa abordării chestiunii irakiene în dialogul cu Iranul eşuase la vremea ei din cauza retragerii Washingtonului şi de aceea părea foarte puţin probabilă ipoteza ca Statele Unite să facă Teheranului oferta unor negocieri avînd ca obiect programul nuclear.

Dacă totuşi administraţia Bush a efectuat acest pas se datorează în primul rînd recunoaşterii faptului că întreaga strategie politică de pînă acum aplicată Iranului a dat greş:Consiliul de Securitate ONU este incapabil să determine o modificare a poziţiei regimului de la Teheran sau să adopte măsuri împotriva acestuia în timp ce preşedintele Ahmadinejad nu conteneşte să toarne gaz pe foc. Ca într-o antică tragedie greacă , evoluţia spre dezastru a situaţiei este schiţată de la început chiar dacă actanţii nu au nici un interes într-un deznodămînt fatal.

Aşa că iniţiativa Washingtonului ar putea constitui calea de ieşire din impas şi Teheranul ar fi prost sfătuit dacă ar respinge condiţia prealabilă a reluării dialogului şi anume, încetarea activităţilor de îmbogăţire a uraniului. Uniunea Europeană a recomandat inistent Teheranului să ia foarte în serios oferta americană.

Intre timp însă , ministurl iranian de externe Manouchehr Mottaki a declarat că Iranul este pregătit de dialog cu Statele Unite dar că refuză să suspende procedurile de îmbogăţire a uraniului.El a mai ţinut să menţioneze că declaraţia făcută de Condoleeza Rice nu conţine vreun element care să ducă la o soluţionare a conflictului.