1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Nurii Europei

E relativ lesne să ne batem joc de Europa. Ţanţoşă, sulemenită, nevricoasă, uneori isterică de-a dreptul, bătrâna doamnă şi-a pierdut orice urmă de ingenuitate şi nevinovăţie. Mai greu este s-o reapreciem şi s-o salvăm.

Fecioara Europa călare pe taur, sculptură, Bruxelles

Fecioara Europa călare pe taur, sculptură, Bruxelles

Puritatea şi candoarea i s-au evaporat când a răpit-o taurul olimpic, iar America, încă nedescoperită, n-avea cum să intervină, să i-o smulgă siluitorului, să-i redea libertatea, s-o hrănească, s-o îngrijească şi să-i faciliteze reabilitarea, cum s-a îndurat de ea, la senectutate, în repetate rânduri, în veacul primelor totalitarisme.

Ce să-i dorim azi? Ce i-am dorit de ziua ei ştiind că, măcar în vest, iar după 1989 şi în est, democraţia şi America au pus-o totuşi, după concubinajul ei cu Hitler, pe picioare, dăruindu-i o epocă de pace şi prosperitate rămasă fără egal, care continuă s-o facă ţinta a milioane de refugiaţi din lumea a treia?

Mai nou, neurastenică şi anxioasă, abia dacă mai e în stare să catadicsească să-i primească. Şi încă mai puţin să îi ajute la ei acasă. Ori să încerce, fie şi timid, să se comporte demn cu tiranii de felul celei putiniste ori al celei islamiste înstăpânite la Ankara sub bagheta lui Recep Tayyip Erdogan.

„Bau!” - se oţărăşte la ea autocratul. Iar cocheta cea un pic trecută tresare şi palpită. Dar chiar când se cutremură, bătrâna doamnă îşi mai aminteşte ca prin ceaţa unui Alzheimer de onoarea ei de odinioară. Când democraţia şi drepturile omului nu deveniseră încă marfă vandabilă şi dispensabilă.

O doamnă şi un macho

Dintr-un aparent reflex de demnitate, miraculos păstrată, pesemne pentru că se ascunsese adânc în straturile cele mai profunde ale subconştientului european, Parlamentul de la Strasbourg s-a încumetat totuşi să-i lanseze un respectuos apel lui Erdogan. Liderul de la Ankara se vede implorat politicos, să cedeze pe ici pe colo prin părţile neesenţiale ale legii antiteroriste şi ale normei, inexistente practic, în Turcia, reglând protecţia datelor personei.

Aceasta, pentru ca forul legislativ al Comunităţii, care a făcut totul ca să nu poată fi calificată vreodată drept un „club creştin” să poată să dea lumină verde eliberării celor aproape 80 de milioane de turci de obligativitatea vizelor de călătorie în Europa.

Că Turciei nici prin cap nu-i trece să facă Europei vreun hatâr, un termen turcesc care, împreună cu noţiuni precum concesii şi favoruri, pare să fi rămas exclus total din vocabularul prezidentului, e de la sine înţeles. Căci Erdogan se crede de neînlocuit în dealul încheiat la insistenţele Germaniei Angelei Merkel, întru oprirea crizei declanşate de valurile migratoare de la răsărit şi miazăzi.

În fond, hatârul, favorurile, compromisul şi concesiile trec toate drept semne de mare slăbiciune în imaginarul oriental şi islamist. Care în machismul său inconturnabil are dificultăţi aparent insurmontabile nu doar în a negocia, trata şi parafa, ci şi în a accepta fundamentul ordinii societăţilor europene, despărţind statul de religii.

Restructurarea continentului

Dar de la finele războaielor ei religioase încoace şi, încă mai abitir, de la revoluţia franceză, iluminism, emancipare şi modernizare, consensul domnind în Europa a devenit sfărâmicios. Parte din imigraţia musulmană şi-a importat în Europa nu doar antisemitismul şi idiosincrazia religioasă, ci fundamentalismul cel mai virulent, wahabitismul, salafismul, terorismul islamist.

În cartiere transformate în no go areas crizele identitare iscate de modernizare şi globalizare se rezolvă scurt şi contondent. În răstimp, mulţi musulmani îşi exersează fără jenă predilecţia pentru autovictimizare, potenţând scrupulele tot mai numeroase şi hachiţele autocritice tot mai năbădăioase şi neiertătoare alcătuind, de la o vreme, tabieturile bătrânei doamne.

Concomitent, poliţia din Manchester nu-şi mai poate derula un execiţiu terorist fără să işte o furtună de proteste. Mase de inşi dublaţi de bloggeri şi postaci politic corecţi i-au solicitat imperativ şi-au obţinut să-şi ceară scuze. Poliţiştilor britanici li s-a reproşat c-ar fi amplificat islamofobia, discriminându-i pe musulmani. Căci forţele de ordine se antrenaseră într-un centru comercial pentru apărarea de un atentat sinucigaş. Spre a spori realismul situaţiei, îi permiseseră unui agent să strige ce urlă mai toţi teroriştii ucigaşi în masă omorându-se de gât cu alţii, nevinovaţi, în numele islamului. Falsul terorist rostise, în timpul exerciţiului, vorba muezinului chemând la rugăciune în universul musulman, iar mai nou şi în cel european.

Exclamaţia lui pretinde să se dea ascultare unei divinităţi supreme, în speţă celei islamice. De un an de zile acest strigăt, instituind public, oriunde se aude, pretenţia la suveranitate, inclusiv politică, în opinia islamiştilor, a unei comunităţi religioase anume, răsună bunăoară zilnic, cu excepţia sărbătorilor creştine, pe străzile oraşului german Gladbeck. Că primăria a acceptat această reglementare s-ar datora, potrivit autorităţilor locale, schimbării demografice, în urma căreia musulmanii au început să alcătuiască o treime din numărul locuitorilor oraşului.

La geriatrie

Dar nu îmbătrânirea şi schimbarea demografică e principala problemă a Europei. Nici apariţia în cetate, în număr mare, a musulmanilor. Ci reacţia prea puţin credibilă, insuficientă, inadecvată la încercările tot mai impertinente, şi islamiste şi putiniste, ori comunist-fasciste, de a retransforma continentul în ce a mai fost când a căzut pradă unor Hitler, Lenin, Stalin, dar afirmă că n-ar mai vrea să fie niciodată; de a-i reduce la absurd democraţia; de a-l preface într-o babă nu doar neputincioasă, ci şi debusolată, supusă şi perversă, cu mofturi şi cu fiţe, dar vehiculând pretenţii.

În cauză e incapacitatea liderilor ei de a ţine piept erodării temeliei pe care s-au construit societăţile deschise, în care toleranţa devine sinucidere dacă începe să însemne acceptarea inadmisibilului.

Întrebarea cheie vizează însă nu această impotenţă în sine, ci rădăcina ei. Care e oare cauza cancerului care a început să roadă şi elitele europene, în metastaze ce o atacă pe bătrâna doamnă din patru părţi, spre a amplifica efectele tumorii islamiste, a celei putiniste, a celor populiste şi a celor ce-şi asumă ideologia corectitudinii politice?

Explicaţiile propuse de gânditori ortodoxişti, dând vina pe decreştinare, ca izvor al emasculării axiologice a Europei, sunt tentante, dar simpliste şi, deci, falsificante. Ortodoxismul şi fundamentalismul catolic n-au constituit o pavăză antitotalitară în catastrofa Holocaustului, ci dimpotrivă.

Nu mai puţin aiurea sunt bâiguielile antidemocratice şi vituperările anticapitaliste şi poststructuraliste gen Slavoj Žižek, fantasmele pseudofilosofice ale extremelor stângă şi dreaptă. Ele toate ridează Europa tot mai respingător, precum desfigurau păcatele portretul din tabloul lui Dorian Gray.

"La bătrâneţe, bărbaţii încep să arate ca babele", am auzit plângându-se, în timpul unei vizite, o doamnă bine, dar în vârstă. Dacă nu e ca Dorian Gray, Europa seamănă din ce în ce mai mult ba cu regele Lear, ba cu „bătrâna în vizită” din clasica piesa a lui Dürenmatt. N-arată bine nici în intervenţiile papale, în ciuda premiului Carol cel Mare primit recent de Suveranul Pontif. Ce pare să-i lipsească Europei tot mai dureros e o raportare adecvată şi binevoitare la noţiunea de aproape şi iubirea necondiţionată de acest "aproape". Care nu e "departe". Carenţa ei majoră e, altfel spus, absenta dragoste de sine.

Ce i-am dori deci de ziua ei? Ar fi zadarnic să-i prescriem recuperarea nevinovăţiei. Dar nu-i futilă întoarcerea la autopreţuire, simplitate şi bun simţ, la ştiinţa de a se iubi tinereşte, cu vigoare, aşa cum e, cu tot cu însuşiri şi cu defecte. Nici revenirea la arta de a-şi aprecia prietenii adevăraţi, nu inamicii şi de a se reinventa nu-i de prisos. Utilă i-ar fi, în acest sens, o naraţiune onestă, aptă prin adevăr şi prin memorie, nu prin minciună, legende şi facelifting, să-i pună în valoare nurii vechi. Şi noi.