1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Numeroşi laureaţi ai concursului organizat de Ambasada Germaniei

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Roland Lohkamp a înmânat ieri premiile câştigătorilor concursului de literatură, ediţia 2008.

default

La tradiţionalul concurs de literatură organizat de Ambasada Germaniei, au participat în acest an peste 150 de elevi şi studenţi din întreaga ţară. Ei au avut astfel posibilitatea să dea frâu liber creativităţii şi să aştearnă pe hârtie gândurile în forma unor scurte povestiri sau poezii pe tema „Stau“.(blocaj, ambuteiaj)

Un juriu alcătuit din reprezentanţi ai Institutului Goethe, ai Serviciului German pentru Schimburi Academice, ai Serviciului pentru Schimburi Pedagogice şi ai Ambasadei Germaniei la Bucureşti au selecţionat aproape 50 de câştigători împărţiţi în patru grupe de vârstă.

Printre premiile acordate se numără numeroase călătorii de studiu în Germania precum şi premii atractive în cărţi.

Felicitări câştigătorilor! Iată lista câştigătorilor, difuzată de Ambasada Germaniei la Bucureşti:

Preise für den Literaturwettbewerb

Studenten:

1. Silvana Demeter (Braşov) DAAD-Sommerkurs

2. Stefan Cârpanu (Timişoara) GI Weimar

3. Izabella Veibel (Satu Mare) ADZ-Jahresabo

4. Claudia Grigore (Constan ţa) ADZ-Abo, 6 Monate

5. Simona Elena Bogdan (Constanţa) ADZ-Abo, 3 Monate

6. Alexandra Andreea Bălan (Sighişoara) Buchpreis

7. Bianca Andrea Barbu (Timişoara) Buchpreis

8. Patricia Zegreanu (Bucureşti) Buchpreis

9. Delia Elena Mihart (Bucuresti) Buchpreis

10.Alina Coboroşanu (Bucureşti) Buchpreis

11.Rareş Georgescu (Ploieşti) Buchpreis

Gymnasium:

1. Ruxandra Berbecel (Timişoara) Internationale Prämie

2. Renate Marisenta Annemone Storch (Bucureşti) Internationale Prämie

3. Victoria Enikö Beşa (Tg. Mureş) Internationale Prämie

4. Silvia Lucreţia Nicola (Sibiu) Internationale Prämie

5. Melanie Oşan (Sighisoara) Sprachkurs in Grimma

6. Ioana Nicolae(Braşov) Sprachkurs in Grimma

7. Monika Meltzer (Tg. Mureş) Sprachkurs in Hofgeismar

8. Adela Katalin Markovszky (Timişoara) Buchpreis

9. Cristina Lavinia Cochior (Bucuresti) Buchpreis

10.Levinus Christian Licker (Reşiţa) Buchpreis

11.George Mihai Ducar (Râşnov) Buchpreis

12.Maria Savu (Râşnov) Buchpreis

13.Alina Iulia Stan (Braşov) Buchpreis

Bis Klasse 9 Lyzeum:

1. Ana-Maria Antoaneta Săvoiu (Bucureşti) Sprachkurs in Grimma

2. Norbert Illyes (Braşov) Buchpreis

3. Ruxandra Andreea Nagy (Sînpetru) Buchpreis

4. Maria Daniela Grama (Tg. Mureş) Buchpreis

5. Gianina Matei (Timişoara) Buchpreis

6. Valentina Hariga (Sibiu) Buchpreis

7. Dan Cristian Cocotă (Deva) Buchpreis

8. Roxana-Andreea Popescu (Brăila) Buchpreis

9. Roxana Drăgan (Braşov) Buchpreis

10.Raluca Elena Ionescu (Bucureşti) Buchpreis

11.Alexandru Petruţ Popa (Ploieşti) Buchpreis

12.Georgiana Nicola (Timişoara) Buchpreis

13.Alexandra Antonescu (Sebeş) Buchpreis

Bis Klasse 7 Lyzeum:

1. Eugen Simion (Sibiu) Buchpreis

2. Timotei Albu (Sibiu) Buchpreis

3. Luiza Popescu (Bucureşti) Buchpreis

4. Iulia Nicola (Bucureşti) Buchpreis

5. Ioana Ionescu (Bucureşti) Buchpreis

6. Damian Ciubancan (Bucureşti) Buchpreis

7. Vanessa Petre Linbenciuc (Bucureşti) Buchpreis

8. Alexandru Muşat (Bucureşti) Buchpreis

9. Teodor Ioan Diaconu (Bucureşti) Buchpreis

10.Andrei Dobrescu (Bucureşti) Buchpreis

11.David Ionescu (Bucureşti) Buchpreis

12.Diana Ionescu (Bucureşti) Buchpreis