"Numele ei este doctrina Bush"

„Luxemburghezii s-au hotărât să refuze să mai bată un cui în sicriul constituţiei europene”, se felicită ziarul estgerman Maerkische Oderzeitung, admiţând însă că da-ul micului popor de entuziaşti proeuropeni nu e de natură să salveze crunt lovitul tratat. La urma urmei „ponderea ţării e prea mică”, iar premierul ei a ameninţat prea rău că va demisiona în cazul unui nu, pentru ca da-ul majorităţii luxemburgheze să scoată Europa din marea ei criză. De aceiaşi părere e şi Libre Belgique, în vreme ce Der Standard din Viena crede că rezultatul plebiscitului din ducat i-ar fi dat o gură de aer muribundei constituţii. Comentând popularitatea premierului luxemburghez, care a reuşit să-şi convingă totuşi cetăţenii să nu-l alunge de la putere, Berner Zeitung din Elveţia relevă cât de multă „nevoie au europenii de politicieni de care să le pară rău” dacă demisionează. Baseler Zeitung concede că Luxemburgul „înţesat cu instituţii europene rămâne un caz special”, iar La Repubblica din Roma nuanţează afirmând că „da-ul luxemburghez n-a evitat decât îngroparea definitivă a tratatului constituţional, nu şi resuscitarea lui”.

Simptomatică pentru criza europeană e deopotrivă istoria ei recentă şi actualitatea. „Ar fi putut fi oare evitat masacrul comis de sârbi la Srebrenica asupra musulmanilor bosniaci?” - se întreabă, la un deceniu de atunci, De Volskrant din Haga, care subliniază că trecutul nu se lasă mazilit cu una cu două din prezent. Telegraaf, alt ziar olandez, pune degetul pe rană, subliniind cât de „dureros e pentru miile de musulmani din Bosnia care şi-au pierdut tatăl, fiul, fratele că n-au fost încă pedepsiţi liderii criminalilor în masă”. „Principalii făptaşi continuă să se afle bine mersi în libertate”, aminteşte şi cotidianul austriac die Presse, menţionând „protecţia de care s-a bucurat din partea armatei sârbeşti” cel puţin fostul conducător militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladici, dacă nu şi şeful său politic, Radovan Karadzici. „Comunitatea Internaţională adunată azi la Srebrenica spre a comemora miile de victime ale măcelului ar putea dovedi doar graţie arestării celor doi lideri că discursurile ei de doliu nu sunt vorbă goală”, scrie Die Presse. Să nu uităm, precizează cotidianul vienez „că trupele ONU apărând Srebrenica au stat cu mâinile în sân când a fost cotropit oraşul, întreaga lume asistând pasivă” la baia de sânge care a urmat.

Wall Street Journal evocă vina căştilor albastre olandeze care i-au predat măcelarilor pe cei peste 7.000 de musulmani sacrificaţi. „Anvergura atrocităţii nu e singurul motiv pentru care o comemorăm”, relevă ziarul american, deplângând „trădarea oamenilor tocmai de către cei însărcinaţi să-i protejeze”. Cotidianul new yorkez se întreabă care e adevărata lecţie a Srebrenicei dincolo de lipsa notorie şi dezastruoasă de eficienţă a Naţiunilor Unite şi de jumătăţile de măsură („umanitare” şi-atât) adoptate de europeni în reacţie la criza iugoslavă. In schimb intervenţia americanăa funcţionat în mod decisiv, după doar câteva bombardamente limitate. Ce-i de făcut spre a se preveni alte Srebrenice? se mai întreabă ziarul, deplorând găunoasa retorică a nenumăratelor apeluri formale de genul să împiedicăm „alte Ruande” sau „Darfururi”. Şi Wall Street Journal scrie: „Răspunsul la această întrebare are un nume: e doctrina Bush” (în speţă politica de democratizare promovată la nivel global de actuala administraţie de la Washington).

Nu mai puţin alarmantă decât cea de acum 10 ani e incapacitatea actuală a Europei de a găsi o soluţie clară şi satisfăcătoare de natură să lichideze ameninţarea teroristă. In timp ce observatorii de pe continent nu-şi pot reprima admiraţia iscată de exemplarul calm cu care britanicii au reacţionat la atentatele de la 7 iulie 2005, unii observatori se dedau în continuare celor mai pernicioase iluzii. „Războiul antiterorist ar constitui o demenţă”, scrie de pildă belgianul De Morgen, care crede că lupta împotriva teroriştilor, bunăoară în Irak, nu i-ar împiedica pe extremişti să ne atace aici; că acest efort ar fi deci inutil, întrucât i-ar fi înmulţit pe radicali şi ne-ar fi schimbat în rău şi pe noi, determinându-ne să acceptem masive restrângeri ale drepturilor noastre.

Dar ziarul de stânga The Independent şi-a schimbat iată subit tonul până mai ieri extrem de critic la adresa premierului britanic. Ziarul londonez relevă că „adversarii premierului s-au înşelat când i-au reproşat lui Blair că ar exagera pericolul terorismului”. Cotidianul îşi exprimă satisfacţia în legătură cu ceea ce ziarul afirmă a fi numărul relativ redus de victime al atentatelor de joi. Ca şi acest ziar de stânga, cotidianul conservator The Times respinge ideea înăspririi legislaţiei antiteroriste. Ziarul scrie: „Cauza masacrului de săptămâna trecută nu rezidă în conflictul dintre creştinism şi civilizaţiile musulmane, ci în contradicţia dintre valorile fundamentalismului şi ale toleranţei. Dacă premierul doreşte să apere modul de viaţă britanic, are datoria de a se angaja în favoarea libertăţii”, mai notează Times, deşi, în ediţia sa de ieri, acelaşi ziar admitea că „pericolul terorist a fost potenţat de prea liberala practică de acordare a azilului politic”.

Iată aşadar marea dilemă occidentală, asupra căreia se opresc odată în plus Suedeutsche Zeitung din Muenchen, Neue Zuercher Zeitung din Elveţia şi Frankfurter Allgemeine Zeitung din Germania. Primul afirmă că ne-am afla prinşi inextricabil într-o „capcană a morţii”. Fiindcă orice restrângere a drepturilor civice menite să amelioreze şansa unei biruinţe în încleştarea cu terorismul le-ar oferi teroriştilor victoria, devreme ce islamiştii doresc distrugerea liberalei civilizaţii apusene. Neue Zuercher Zeitung sugerează însă că succesele înregistrate în lupta antiteroristă se văd mai puţin, deşi există, din moment ce, după 11 septembrie 2001, Al Kaida n-a mai reuşit să pună la cale nici un megaatentat, fiind silită să se concentreze asupra unor ţinte moi şi a sistemelor de trafic. In fine, Frankfurter Allgemeine Zeitung evidenţiază simplicarea nejustificată a chestiunii, dacă se crede că problema teroristă s-ar putea rezolva prin lupta împotriva sărăciei, în favoarea căreia lumea showbiz-ului şi a muzicii pop a exercitat presiuni fără precedent la summmitul G-8.