1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

"Nu vrem să ne mai ascundem!"

Noul portal online Qadita.net este administrat de palestinieni din Israel şi, la prima vedere, nu se diferenţiază de alte pagini de limbă arabă. Dar,ulterior, este evident că portalul încalca un tabu în lumea arabă .

default

Pe pagina de internet, autori homosexuali publică, sub pseudonim, povestiri şi poezii, într-o rubrică specială, marcată cromatic în aşa fel încît să fie identificabilă pentru cunoscători.

În jungla virtuală arabo-palestiniană, noul portal se doreşte a fi o platformă liberă "dincolo de orice bariere religioase, politice şi sociale", explică Rasha Hilwi, redactor la Quadita.net.

Rasha Hilwi

Rasha Hilwi

Iniţiatorii vor să desfiinţeze tabuuri, să abordeze teme sensibile şi să ofere utilizatorilor spaţii libere pentru a se manifesta: " Multe dintre ofertele paginilor de internet arabe şi palestiniene par a fi superficiale. Iniţiatorul proiectului nostru, Ala Hlehel, a gândit noul portal online ca pe o platformă liberă. Toţi autorii îşi pot expune părerea, fără nici un fel de cenzură, fără bariere comerciale, politice sau religioase. Deviza noastră este: fiecare are dreptul să-şi publice articolele - atât timp cât calitatea corespunde."

Quadita.net nu este prima platformă arabă care oferă spaţiu homosexualilor - în Maroc există încă din luna mai o revistă-online dedicată temelor comunităţii gay.

Este nevoie însă de curaj: în lumea arabă, homosexualitatea este adesea discreditată ca fiind "importată din Occident". Ea rămâne imorală şi contra-naturii, fiind pedepsită încă cu moartea în anumite ţări.

Hilwi este mândră de oferta portalului, care se diferenţiază astfel de restul platformelor virtuale. Motivaţia este însă explicată politic: " Noi, poporul palestinian, ne dorim libertatea individuală şi colectivă. Şi tocmai de aceea, cred că trebuie să ţinem cont de libertatea personală a celor din jurul nostru."

Poziţia nu este împărtăşită de toată lumea. Chiar înainte de lansarea sa, la mijlocul lunii august, portalul a devenit ţinta unor critici dure venite din rândul cercurilor conservatoare.

Raji Bathish

Raji Bathish

Raji Bathish, redactor la rubrica destinată gay-ilor de la Qadita.net, nu se lasă descurajat: " Vrem să scoatem din umbră existenţa homosexualilor şi în lumea arabă. În societatea noastră patriarhală nu se accepta procentul de 10 la sută reprezentat de gay. Nu vrem să ne mai ascundem, ci vrem să arătăm că şi cei care nu sunt heterosexuali pot îmbogăţi societatea prin literatură şi cultură".

Batish se referă la fapte istorice. În special în literatură, homosexualii au lăsat urme evidente în lumea islamică. În timpul Dinastiei Abbaside (între cca. 749 şi cca. 1258), poeţii homosexuali erau faimoşi pentru creaţiile dedicate vinului şi iubirii pentru băieţi. Deşi sunt parte a culturii arabe, operele lor sunt de secole ignorate, se plânge Batish: "Î n vremea Dinastiei Abbaside homosexualitatea era încă răspândită. Dar o dată cu dezvoltarea patriarhatului, în secolele următoare, ea a intrat într-un con de umbră. Homosexualitatea ameninţă autoritatea. De aceea este reprimată."

Autori: Ghanim Emad / Alina Kühnel

Redactor: Rodica Binder