1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Nu numai bărbaţii fac comerţ cu femei, ci şi femeile

În ciuda eforturilor comunităţii internaţionale de combatere a traficului de persoane, sute de mii de femei ajung în continuare sclave în gospodării, victime ale proxeneţilor sau chiar donatoare de organe fără voie.

default

Aproape 80% dintre victimele traficului de persoane sunt femei şi fete, reiese din raportul Agenţiei ONU pentru combatere a criminalităţii şi a drogurilor de la Viena. Fără îndoială, la nivel mondial, principalii profitori de pe urma comerţului cu femei sunt bărbaţii. Cu toate acestea, s-a constatat că şi femeile joacă un rol destul de mare în acest tip de afaceri, susţine Walter Kemp, purtător de cuvânt al agenţiei:

"E bizar şi şocant. Mereu am ştiut că principalele victime ale traficanţilor de persoane, în special când e vorba de exploatare sexuală, sunt femeile şi fetele. În mod surprinzător, în 30% din ţările care au oferit informaţii referitoare şi la sexul făptaşilor, femeile s-au dovedit a fi capul răutăţilor. În unele regiuni de pe glob, precum Europa de Est, Asia Centrală sau anumite părţi ale Africii, 60% din persoanele condamnate pentru trafic de persoane sunt de sex feminin. În unele cazuri ele însele au fost, în prima fază, victime ale traficanţilor. Cum se face că ajung să se implice în asemenea afaceri murdare? Există aşa-numita "tragere noroc" care nu are însă nimic de-a face cu norocul... Femeile obţin din partea traficanţilor promisiunea că vor fi lăsate libere dacă fac rost de două victime noi; un sistem piramidal pervers."

Raportul ONU critică faptul că măsurile adoptate de mai multe state nu au dat niciun rezultat în procesul de combatere a traficului de persoane. La toate acestea se adaugă un fenomen şi mai îngrijorător în ceea ce priveşte prostituţia forţată: abuzul săvârşit asupra minorelor de bărbaţi proxeneţi abia dacă este condamnat în societate. Oamenii privesc aceste abuzuri ca pe delicte cavalereşti, nu ca pe o adevărată crimă. În schimb, actriţa Emma Thompson este una din persoanele care încearcă să lupte împotriva acestei atitudini:

"Când mergeţi la bordel o puteţi întreba pe matroană de unde vin fetele, dacă au un paşaport sau dacă sunt acolo de bună voie. E un lucru atât de simplu şi îl poate face oricine astfel ca primele semne de aparentă sclavie să fie raportate autorităţilor. Dacă sunteţi proprietar de magazin şi o tânără vrea să cumpere un bax de prezervative, o puteţi întreba dacă îi merge bine. Ororile traficului de fiinte umane au loc în imediata vecinătate a tuturor aşa că nimeni nu poate spune că nu poate face nimic."