1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

PUNŢI DE SUFLET

Noutăţi de tehnică medicală

Pentru investigarea corpului şi stabilirea cât mai corectă şi timpurie a diagnosticului sunt folosite în zilele noastre metode tot mai perfomante de imagistică. Aparatura existentă este mereu îmbunătăţită, dar sunt concepute şi metode noi. Ne oprim la două realizări ale tehnicienilor şi medicilor germani.

Noi metode pentru pacienţi suspectaţi a avea tumori pe creier

Noi metode pentru pacienţi suspectaţi a avea tumori pe creier

Printr-o metodă nouă, oameni de ştiinţă de la Centrul de Cercetări din Jülich şi de la clinicile universitare din Düsseldorf au reuşit să pună diagnosticul de cancer al creierului mult mai precis decât până acum. Pacienţilor suspectaţi de a avea tumori le-a fost injectat un aminoacid marcat radioactiv. Cu ajutorul tomografului cu emisiune de pozitroni a fost apoi măsurată distribuţia aminoacidului în creier, dat fiind că tumorile îl păreiau în mai mare măsură decât ţesutul sănătos. Prin prelevarea de probe de ţesut s-a dovedit că localizarea şi întinderea tumoarei au fost determinate corect la 90 % din pacienţi. Prin metodele standard, rata erorii este de 50 %. Dacă tomografia cu emisiune de pozitroni este combinată cu rezonanţa magnetică, o tumoare cerebrală poate fi determinată chiar cu o precizie de 97 %. Expunerea pacientului la iradiaţii nu este mai mare în cazul aminoacidului marcat radioactiv decât la o investigaţie cu Röntgen. Cercetătorii de la Jülich aşteaptă ca metoda să fie autorizată. Ei speră să fie îmbunătăţită cu ajutorul ei terapia cancerului la creier.

Bernhard Gleich şi Jürgen Weizenecker de la firma Philips din Hamburg prezintă în revista „Nature” un nou procedeu de imagistică, pe care îl numesc „Magnetic Particle Imaging” – MPI. Autorii speră să redea cu o rezoluţie extrem de înaltă detalii anatomice ale vaselor sangvine, ale inimii sau ale tumorilor maligne, folosind substanţe de contrast ce conţin minuscule particule feromagnetice. Pornind de la noua metodă ar putea fi realizată aparatură care să completeze metodele de investigaţie curente, cum ar fi tomografia cu spin nuclear. Inima, de exemplu, ar fi cercetată cu o înaltă definiţie a imaginii, în timp real, fără să fie nevoie de doze mari de iradiaţie Röntgen, ca la computerul tomograf.

În corp, particulele magnetice se împrăştie în circuitul sangvin şi, astfel, reproduc întregul sistem vascular. Dificultatea pentru cei doi cercetători constă în a regăsi particulele în corp şi în a le ordona câmpul magnetic din afară. Operaţiunea este dificilă, întrucât particulele au un magnetism slab. Ele pot fi găsite prin aceea că sunt mereu puse să se se orientează după un câmp alternativ din afară. Urmele particulelor sunt vizibile atâta vreme cât ele nu sunt în întregime orientate, ceea ce are loc chiar şi la intensităţi reduse ale câmpului. Deci trebuie realizate locuri fără câmp. Câmpul magnetic este dirijat astfel încât, într-un domeniu de 0,3 până la 0,5 mm, particulele se ordonează şi dau un semnal ce poate fi transformat în imagine. Totdeodată această zonă fără câmp poate fi mişcată cu precizie, ca şi cum corpul ar fi explorat cu un spot de lumină, cu o viteză de 250 m/sec. Autorii metodei MPI au realizat o rezoluţie a imaginii de 1 mm. Urmează acum să fie creată aparatura adecvată metodei.

  • Data 27.07.2005
  • Autoare/Autor Elisabeta Sturdza
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2ni
  • Data 27.07.2005
  • Autoare/Autor Elisabeta Sturdza
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2ni