Noutăţi majore pe frontul de vest

La exact un veac de la izbucnirea lui se anunţă o noutate majoră de semnalat în vest. În timp ce tovarăşii săi de Partid Socialist European de la Bucureşti dirijează România spre o politică antireformistă şi o stagnare tipic răsăriteană, în Apus, liderul de la Elysee a anunţat un amplu şi temerar program de restructurări, care încalcă flagrant varii dogme socialiste.

După un an şi jumătate de la preluarea puterii, Francois Hollande a anunţat adoptarea unui consistent pachet de măsuri menite să relanseze economia Franţei şi să-i confere competitivitatea care-i lipseşte dureros. Din pricina ei, şomajul francez a devenit în ultimii ani debordant, în special în rândul celor tineri.

E vorba de un set de demersuri tipic liberale. Unul care, deşi dezavuat de liderul de origine română al opoziţiei de centru-dreapta franceze, Jean-Francois Cope, ar putea figura în programul electoral al formaţiunilor conservatoare, creştin-democrate şi liberale.

„Pactul responsabilităţii”, după cum pompos l-a intitulat Hollande, ar urma să degreveze întreprinderile franceze, uşurându-le poverile fiscale cu aproximativ 30 de miliarde de euro. În plus, politica economică a liderului socialist al Franţei ar urma să includă substanţiale economii suplimentare şi reduceri ale cheltuielilor publice de 50 de miliarde de euro.

În schimbul acestor promisiuni, menite să determine o amplă creştere economică, preşedintele speră să obţină o reducere notabilă a şomajului.

Unii din parteneri, în special Germania, împreună cu care Hollande ar vrea să pună umărul la fondarea unui concern care să reaşeze bazele aprovizionării energetice a Franţei, au salutat propunerile preşedintelui. La fel şi Comisia Europeană.

Ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier le-a calificat textual drept „curajoase”. Ceea ce ar putea chiar să fie, dat fiind obiceiul unor sindicate şi formaţiuni franceze de stânga de a chema la masive proteste şi ieşiri în stradă pentru orice fleac de reformă.

Nu e clar, în context, dacă după un bilanţ politic aproape catastrofal, la 18 luni de la accesul său la putere, Hollande, grevat şi de o istorie de amor extraconjugal, va reuşi să completeze virajul şi să efectueze volta anunţată.

Schimbarea ar fi, într-adevăr, de o enormă amploare, întrucât presupune reducerea severă a luxului birocraţiei şi a exorbitantelor cheltuieli sociale pe care şi le permite nu de azi de ieri centralistul stat francez. Ceea ce, spus pe şleau, înseamnă tăieri în carne vie în sistemul de flancări sociale pariziene.

Le va suporta electoratul? Le va accepta poporul? E Franţa capabilă de o asemenea reformă? Va fi ea suficientă? Nu va fi o terapie de şoc inadmisibilă pentru un guvern de stânga? Se pot oare transforma ultra-stângiştii socialişti francezi în social-democraţi autentici? Iată tot atâta întrebări pe care şi le pun observatorii occidentali.