1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Nous sommes coupables

Revoltele studenţeşti din mai 1968 s-au îndreptat împotriva autoritarismului gaullist şi împotriva unei societăţi “sclerozate şi tricolor - izate”.

default

Studenţii în revoluţie, în 1968

Studenţii s-au revoltat contra instituţiile conservatoare, revendicând dreptul la egalitate, libertate, inclusiv cea erotică.

Pesemne cel mai reprezentativ slogan ale revoltei din mai 1968 a fost „more I make love, more I feel like making the revolution; more I make the revolution, more I feel like making love”. Totul a început cu o revendicare: la Universitatea din Nanterre din Paris, un băiat şi o fată au cerut dreptul la viată sexuală înaintea căsătoriei!!!

Ce banal ni se pare în zilele noastre şi ce mult însemna pe atunci când erau interzise orice legături până după măritiş! Brutalitatea organelor represive ca răspuns la revoltele studenţeşti (baricade, maşini incendiate) a fost cruntă. Din imagini se vede că poliţia semăna mai degrabă cu soldaţii din primul război mondial, purtând uniforme demodate dar decişi să termine o revoltă a „studenţilor rebeli”. Între timp, de Gaulle se întâlnea cu Nicolae Ceauşescu la Bucureşti, cinînd neoficial cu „Geniul Carpaţilor …undeva în Carpaţi.

De fapt, în mod egal, revolta studenţilor era culturală şi politică. Un pamflet "Amnesty of Blinded Eyes" spunea: “Nu exista nici o problema studenţească!”, revolta nu e o consecinţă a problemelor studenţeşti ci studenţii luptă pentru libertate, socialism, pace şi alte idealuri.

Printre revendicări se numărau lupta împotriva centralizării, uniformizării, autoritarismului sau eliminării pe baze rigide. Centralizarea era determinată de acumularea puterii in mâinile Ministerul Educaţiei de la Paris, autoritarismul se manifesta în relaţia dintre profesor şi student (câtă diferenţă între sistemul francez şi cel danez de educaţie!), iar eliminarea prin concursurile de admitere foarte dificile.

Raymond Aron, un filozof conservator prin ideologie, recunoştea deschis că “aceasta revoluţie are o ambiguitate fundamentală: este nostalgică prin ideologie şi vocabular, însă futuristă când anunţă anumite aspiraţii pe care societatea industrială nu le satisface şi care poate face posibil de realizat progresul modernităţii”.

Cohn-Bendit, liderul mişcărilor din ‘68, spune că politica dusă de Nicolas Sarkozi în Franţa este asemănătoare cu cea dusă de Charles de Gaulle în anii ’60. Într-un pamflet intitulat „Nous sommes coupables”, Cohn-Bendit îl ironizează pe actualul preşedinte al Franţei.

„Suntem culpabili de nerozia revoluţionară de a striga „Trăiască Troţki, Che Guevara sau Mao”, în loc de „Trăiască revoluţia autoritară sau totalitară, libertariană sau plebeiană”. Suntem culpabili că i-am beatificat pe Marx sau Proudhon şi nu am înţeles-o pe Hannah Arendt, pe Albert Camus şi poate nu l-am citit bine pe Jean Paul Sartre. Suntem genetic culpabili de dorinţa noastră de egalitate, solidaritate şi libertate. Suntem genetic culpabili de a gândi că puterea nu aparţine proprietăţii private a unui om sau al unei femei. Suntem culpabili de a visa la o mondializare reglementată ecologic şi social. Suntem genetic culpabili de a nu accepta furtunul de apă pentru demonstraţi şi de faptul de a nu crede că toate lucrurile se pot rezolva cu poliţia.”

În timpul campaniei electorale, Nicolas Sarkozy a promis să lichideze moştenirea mişcărilor studenţeşti din 1968, pe care a făcut-o responsabilă de toate relele societăţii franceze, inclusiv de lipsa de patriotism.

Însă Sarkozy, aflat la a treia căsătorie, este copilul nedorit al revoltei din ’68.