Noul program spațial american și ”micile” griji ale Estului

Un comentator român al relațiilor internaționale semnala că scăderea influenței americane în lume ar fi o veste proastă pentru o țară mică ca România care își pune mari speranțe în rolul pe care ar putea să-l mai joace Statele Unite ca putere protectoare. El invoca printre altele contextul politic recent în care UE, Rusia și țările islamice au dezavuat la unison decizia președintelui Trump de a muta ambasada SUA la Ierusalim.

Dar dacă marginalizarea SUA pare deocamdată o previziune neverificată, un anumit aspect e ceva mai sigur: România și-a pus, într-adevăr, mari speranțe în rolul SUA din moment ce a riscat înăsprirea relațiilor cu Rusia prin amplasarea pe teritoriul ei a unui sistem antirachetă. Iar revenind la actualitatea imediată, ministrul de externe Teodor Meleșcanu, în pofida previziunilor noastre, se pronunța mai curând favorabil față de decizia președintelui Trump privitoare la Israel. Ce-i drept, echilibrul exprimării ministrului român de externe rămâne un exemplu demn de studiat, dar oricine va desluși nuanța proamericană: ”Decizia anunţată de SUA este, după părerea mea, un element încurajator…”. Ce spune mai departe relativizează afirmația dintâi, dar efectul a fost produs.

Cu siguranță că diplomații români sunt neliniștiți de evoluția lucrurilor, cu atât mai mult cu cât țările Europei occidentale îi critică pe americani mai abrupt decât pe vremea războiului din Irak. Și tocmai de aceea știrea de astăzi este importantă, mai importantă decât pare, căci dă impresia că, departe de a se marginaliza, SUA ar putea chiar să dobândească un nou prestigiu, unul derivat din activități aparent nepolitice, dar totuși politice în motivația lor intimă. Președintele Donald Trump a anunțat marți că SUA vor relua programul de zboruri către lună: ”De data aceasta - a spus el - nu va fi vorba numai de a înfige drapelul nostru și de a lăsa urmele noastre pe lună. Vom stabili acolo o bază pentru o misiune către Marte și poate, într-o zi, pentru o destinație mai îndepărtată”.

De la discursul președintelui John F. Kennedy din 12 septembrie 1962 au trecut 55 de ani. Misiunea Apollo 11 avea să depună un echipaj uman pe lună 7 ani mai târziu, în iulie 1969, dar la scurtă vreme programul Apollo era abandonat. Probabil că astăzi anunțul președintelui Trump nu va mai produce aceeași emoție, dar totuși nu va lăsa pe nimeni indiferent. Ceva s-a epuizat de atunci, dar au apărut între timp elemente noi. Dacă oamenii nu mai au entuziasmul genuin pentru Spațiu și nici aceeași emoție a primelor călătorii însoțite chiar de fior religios (oricât de neverosimil ar părea astăzi), ei au acumulat între timp o mai mare neliniște privitoare la soarta însăși a planetei Pământ. Nu mai e deloc o ipoteză insolită aceea a colonizării altor planete și a abandonării planetei mamă secătuită de exploatarea ei excesivă. Discursul politic insistent privitor la suprapopulare și la epuizarea resurselor ca și producția abundentă de filme și cărți menite să ilustreze noul catastrofism au lăsat urme adânci. Pe acest fond, anunțul președintelui Trump are mari șanse să rezoneze pozitiv, căci părând să confirme nemărturisit (și paradoxal) toate spaimele legate de „apocalipsa” tehnologică, va alimenta implicit speranța ”salvării”.

La fel ca decizia din 1962 a președintelui Kennedy și cea de astăzi pare întrucâtva irațională. Cu excepția componentei politice, căci nu este exclus ca noul program selenar al președintelui să reinstaleze SUA în poziții de autoritate, confortându-și totodată sateliții. Să rămânem totuși prudenți. În ciuda spaimelor apocaliptice, lumea pare mult mai cufundată decât acum 50 de ani în propriul prezent și în materialitatea ei imediată. E paradoxal, dar un proiect spațial de o asemenea anvergură pare astăzi conservator, deși pionieratul lui Kennedy se înscria în cea mai explicită orientare progresistă. Dar astăzi a cheltui bani pe cercetarea fundamentală și pe expediții spațiale ar putea părea pură risipă mai ales în ochii militanților ecologiști și ai stângii progresiste care jură pe solidaritate globală. Prin urmare neliniștile lumii rămân deocamdată intacte, inclusiv aici în estul Europei care nu mai știe bine în ce direcție să-și îndrepte speranțele.