1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Noul preşedinte al Croaţiei tinde spre UE

După două mandate în fruntea statului, fostul preşedinte al Croaţiei Stipe Mesic, se retrage de pe scena politică. Cu el dispare ultimul lider politic croat care a influenţat substanţial destinul fostei Iugoslavii.

Câştigător în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, Ivo Iosipovici

Câştigător în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, Ivo Iosipovici

Noul şef de stat al Croaţiei, Ivo Iosipovici a câştigat la sfârşitul lunii ianuarie al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, impunându-se împotriva contracanditdatului său, Milan Bandici, primarul Zagrebului. După victoria lui Iosipovici , analiştii politici din Croaţia comentau: "Raţiunea a învins asupra populismului".

Ivo Iosipovici s-a impus în faţa contracandidatului său Milan Bandici, primarul Zagrebului

Ivo Iosipovici s-a impus în faţa contracandidatului său Milan Bandici, primarul Zagrebului

Preşedintele Ivo Iosipovici are un obiectiv clar: aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană. Cu toate că susţinătorii aderării sunt de câteva luni în minoritate, noul şef de stat croat este sigur că atitudinea concetăţenilor săi privind apartenenţa Croaţiei la Uniunea Europeană se poate schimba.

"Sunt convins că dorim cu toţii să trăim într-o ţară unde munca este răsplătită şi criminalitatea pedepsită, o ţară în care domneşte siguranţa socială şi dreptatea", a declarat Ivo Iosipovici încă în seara celui de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

Noul lider croat nu s-a folosit de cuvinte mai clare în declaraţia sa, ţinând cont că prerogativele sale ca preşedinte sunt limitate, iar Iosipovici doreşte să menţină buna colaborare cu premierul conservator Jadranka Kosor.

În schimb, fostul preşedinte al Croaţiei, care se retrage astăzi de pe scena politică, Stipe Mesic, a criticat aspru starea politică din ţară. După 10 ani în fruntea statului, Mesic a deplâns incompetenţa şi corupţia în rândurile partidului de guvernământ. Toate eforturile de a schimba starea de fapt sunt inutile dacă în Croaţia nu se va introduce o legislaţie modernă, a declarat Stipe Mesic.

Stipe Mesici se retrage de pe scena politică

Stipe Mesici se retrage de pe scena politică

"Sfârşitul mandatului meu a fost umbrit de recesiune. Am încercat să dau un semnal de alarmă şi am avertizat asupra consecinţelor, însă cei care ar fi trebuit să asculte s-au făcut că nu mă aud. Deficitul de stat exorbitant al Croaţiei este chiar şi astăzi prezentat ca un succes", a spus fostul preşedinte.

Stipe Mesic este ultimul lider politic care a făcut parte din prezidiul colectiv de stat al fostei Iugoslavii. După alegerea sa în funcţia de preşedinte al Croaţiei, Mesic s-a luptat timp de două mandate să rectifice imaginea negativă a ţării sale în lume.

"Am deschis Croaţia pentru ţările vecine, pentru Europa şi pentru întreaga lume. Doresc să amintesc că în urmă cu 10 ani, comunicarea cu vecinii noştri, foşti adversari de război, se afla la un nivel minim", a spus Mesic.

Între timp situaţia este cu adevărat alta, însă la ceremonia care însoţeşte retragera fostului preşedinte al Croaţiei de pe scena politică nu va fi prezent nici unul din politicienii de vârf ai Serbiei.

Autori: Jörg Paas/ Maria Pascu
Redactor: Robert Schwartz