1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Noul ministru israelian de Externe întreprinde primul său turneu european

Ministrul israelian de Externe, ultra-naţionalistul Avigdor Lieberman, întreprinde primul său turneu în străinătate. La Roma, Paris, Berlin şi Praga, el va explica europenilor intenţiile cabinetului Netanyahu

default

Avigdor Lieberman, şeful diplomaţiei israeliene

Avigdor Lieberman, care a fost învestit şef al diplomaţiei israeliene luna trecută, se află începând de ieri seară la Roma. De mâine şi până joi, el este aşteptat rînd pe rînd la Paris, Berlin şi Praga. Un înalt responsabil din Ministerul israelian de Externe a declarat agenţiei France Presse, că "ministrul va cere interlocutorilor săi europeni să acorde un răgaz Israelului până când noul cabinet va elabora liniile directoare ale planului său diplomatic". Aceeaşi sursă a mai precizat că noul plan va fi prezentat de premierul Beniamin Netanyahu cu ocazia întâlnirii pe care o va avea la mijlocul acestei luni, la Washington, cu preşedintele SUA, Barack Obama.

Responsabilul israelian, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a admis că în acest timp, un "zgomot de fond negativ" se face auzit din Europa, o aluzie la criticile provocate de o serie de declaraţii ale lui Avigdor Lieberman, care este şi liderul partidului ultra-naţionalist "Israel Beiteinu". Lieberman declarase că negocierile lansate în 2007 la Annapolis, al căror ţel este crearea unui stat palestinian, nu au caracter obligatoriu pentru statul evreu. El a explicat că planul guvernului israelian se bazează pe două principii: prioritatea absolută a securităţii statului evreu şi ameliorarea situaţiei economice a palestinienilor.

Această abordare a fost criticată de administraţia americană şi de majoriatea ţărilor europene, guvernele respective fiind favorabile soluţiei "două state pentru două popoare". Supărarea europenilor s-a concretizat prin respingerea unor noi tratative în vederea apropierii raporturilor dintre Bruxelles şi Tel Aviv.

Responsabilii israelieni tind să minimalizeze însă aceste divergenţe. "Veritabilul test va avea loc luna viitoare, când Avigdor Lieberman va prezenta omologilor săi europeni politica guvernului Netanyahu, cu ocazia reuniunii bi-anuale a Asociaţiei Israel-UE", consideră Ministerul israelian de Externe. Înaintea acestui test, Israelul a avertizat însă UE că implicarea sa în procesul de pace din Orientul Apropiat riscă să fie pusă sub semnul întrebării dacă criticile la adresa statului evreu continuă. "Israelul cere UE să dea dovadă de reţinere şi să poarte un dialog discret. Dacă declaraţiile critice continuă, Europa nu se va putea implica în procesul de pace", a declarat recent Rafi Barak, directorul adjunct al departamentului Europa, din cadrul Ministerului de Externe israelian. Oficialul s-a referit mai ales la comisarul european pentru politică externă, Benita Ferrero-Waldner, care - pe fundalul incertitudinilor privind procesul de pace şi al refuzului guvernului israelian de a se implica în favoarea soluţiei celor două state - afirmase că nu este momentul pentru o aprofundare, dincolo de stadiul actual, a relaţiilor dintre UE şi Israel.

Ioachim Alexandru (afp/dpa)
Redactor: Rodica Binder