1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Noul fatalism românesc

Partidul de guvernământ se raportează la propunerile Preşedintelui de modificare a Constituţiei ca la ceva absolut şi indiscutabil.

default

Traian Basescu

Deptatul PDL, Sever Voinescu, a declarat că opţiunile sale se îndreaptă către o constituţie cu totul nouă, una care să exprime o separaţie a puterilor în stat după model american. “Această Constituţie – a spus Sever Voinescu – este profund defectă. Ar fi trebuit să producem o Constituţie nouă de la cap la coadă. Puţine lucruri ar trebui păstrate din actuala Constituţie”.

Dar nu atât această declaraţie a atras atenţia. Sever Voinescu a mai avut ocazia să-şi expună punctele de vedere şi cu ani în urmă, atunci când Valeriu Stoica iniţia primele dezbateri despre revizuirea/rescrierea Constituţiei. Ceea ce a atras atenţia a fost modul de exprimare.

Sever Voinescu nu a spus “Mi-ar plăcea să construim o Constituţie...”,
ci “Mi-ar fi plăcut să construim o Constituţie...”

El a vorbit ca şi cum lucrurile au pornit pe un făgaş ireversibil.
Ca şi cum propunerea preşedintelui de modificare a Constituţiei ar fi ceva absolut, de la care nu ar mai putea fi gândită nici o abatere. Purtătorul de cuvânt al PDL a dat de înţeles că, în ciuda opţiunilor sale dintâi, se mulţumeşte şi cu varianta Preşedintelui în virtutea faptului că “cele mai multe din aceste lucruri sunt cuprinse în acest proiect”.

Nu este prima dată când, în ambianţa partidului aflat la putere, apare tonul acesta consolat şi oarecum înfrânt. În articolele lui Ioan Stanomir, preşedinte al Comisiei prezidenţiale de analiză a regimului politic şi constituţional, apare acelaşi tip de resemnare.

Comentând propunerea preşedintelui de modificare a Constituţiei, Ioan Stanomir, deşi admitea, implicit, că bicameralimsul poate primi şi un conţinut autentic, spunea că “ataşamentul istoric al elitelor politice postcomuniste faţă de imaginea unui bicameralism perfect/egalitar se află la originea compromiterii şanselor de transformare/ regândire a camerei superioare”.

În concluzie, nu s-ar mai putea face nimic, deoarece între timp a survenit un referendum, prezentat în mod cu totul necritic ca un rezultat ultim şi definitiv al voinţei populare.

Imaginea acestui proces politic fatal este surprinzătoare. Tinerii intelectuali care au fost cooptaţi într-un fel sau altul în proiectele preşedintelui Traian Băsescu lasă impresia că sunt prizonierii unei voinţe politice pe care nu o agrează cu totul, dar care îi copleşeşte.

În realitate însă nu a fost declanşat nici un proces ireversibil, chiar dacă mulţi se străduiesc să sugereze acest lucru. Ba mai mult decât atât, Preşedintele însuşi a spus, explicit, că ar renunţa la modelul monocameral dacă Opoziţia ar accepta o anumită reorganizare administrativă a teritoriului. Premeditat sau nu, preşedintele Traian Băsescu şi-a dezamăgit susţinătorii, “desacralizând” referendumul din 2009.

Din acest moment, monocameralismul a încetat să mai fie ceva absolut şi nici celelalte propuneri nu pot fi privite în acest fel. Constituţia ar trebui să fie modificată în cursul unui proces cu adevărat democratic în care nimic nu este dinainte fixat şi indiscutabil.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder