Noul anticomunism

Principalul obiectiv al acestui partid pare sa fie de aici înainte reforma statului şi reducerea sa la un număr de funcţii esenţiale. Statul minimalist, aşadar, după ideile liberalismului clasic sau ale democraţiei creştine europene de după război.

Atacul lui Gheorghe Ciuhandu, seamănă cu cel al democraţilor creştini, italieni sau germani care şi-au propus să dezarticuleze statul totalitar ce încălcase libertăţile naturale ale persoanei.

“Corupţia generalizată, a spus Ciuhandu este problema majoră a României, care nu poate fi eradicată decît prin schimbarea sistemului şi, implicit, a statului omniprezent. Aşadar PNŢCD se pronunţă pentru statul minimal, redus la cîteva funcţiuni cum ar fi apărarea, siguranţa cetăţenilor şi justitia.

"Statul a mai spus Ciuhandu trebuie să se retragă din viaţa cetăţenilor, eliberînd spiritul lor de iniţiativă. Societatea civilă şi piaţa liberă vor prelua cea mai mare parte din funcţiile pe care acum statul le administrează catastrofal”.

Programul politic al lui Gheorghe Ciuhandu, chiar dacă rostit la Congresul unui partid cu 2% în intenţiile de vot ale românilor, atrage atenţia întrucît se plasează în inima problematicii politice româneşti. Statul totalitar comunist nu a fost demantelat după decembrie 1989, ci a fost remaniat numai păstrîndu-şi controlul excesiv asupra societăţii. Iar principalii beneficiari ai căderii comunismului au fost membrii administraţiei comuniste. Dezetatizarea, cu toate consecinţele sale, rămîne aşadar o problemă politică de mare actualitatate.

Totuşi asemănarea acestui program cu democraţia creştină europeană rămîne restrînsă. Democraţia creştină se bazează pe ideile sociale ale Bisericii catolice şi s-a afirmat mai întîi în Italia. În 1931 papa Pius al XI-lea afirma, în plină ascensiune a fascismului şi comunismului, că statolatria totalitară vine în conflict atît cu drepturile naturale ale persoanei şi familiei cît şi cu cele supranaturale ale Bisericii. Aşadar după război principiul subsidiarităţii a fost instalat în centrul democraţiei creştine care şi-a propus să reconstruiască statul în jurul comunităţilor tradiţionale, familia şi comunităţile locale.

Slaba relaţie a acestor idei cu Biserica Ortodoxă din România rămîne, teoretic, punctul slab al acestor propuneri. Dacă în alte părţi Biserica a inspirat şi a susţinut aceste evoluţii politice, în România, în schimb, Biserica Ortodoxă nu pare să fie înştiinţată că s-ar petrece acest lucru. Cu excepţia unor ierarhi ca Pimen, arhimandritul Sucevei şi Rădăuţilor, care contestă autoritatea statului post-comunist, revendicînd restituirea in integrum a proprietăţilor şi independenţa Bisericii, clerul ortodox trăieşte într-o simbioză cu statul.

De altfel Gheorghe Ciuhandu nu a făcut decît un recurs minimal la Biserică. Propunerile sale ar semăna de aceea parcă mai mult cu conservatorismul britanic. “Sistem capitalist bazat pe libera iniţiativă, garantarea proprietăţii private, politică monetară riguroasă şi reducerea impozitelor”, iată un program de tip conservator. Lipseşte desigur, în cazul acestei analogii, o societate care să fi crescut organic aşa cum este cea britanică, dar pînă la urmă valoarea unui program stă nu în asemănări cu modele străine cît în puterea lui de a da soluţii viabile pentru societatea românească. Arătam altă dată că există o puternică înclinaţie instinctivă de stînga a acestui partid, în sensul că anticomunismul său l-a aşezat inevitabil de partea celor nedreptăţiţi de tranziţie şi a celor săraci. Se pare că PNŢCD a rezistat de astă dată tentaţiei de a face propuneri de tip socialist, cum ar fi cele privind subvenţiile acordate pensionarilor, săracilor, familiilor cu mulţi copii sau ţărnilor cu pămînt puţin. Sub conducerea lui Victor Ciorbea PNŢCD tocmai asta propunea, devenind cvasi socialist. La ultimele alegeri municipale din Bucureşti, Victor Ciorbea a propus cele mai mari mari subvenţii în sprijinul săracilor. De fapt nici programul iniţial al PNŢCD nu era la fel de hotărît în direcţia aceasta conservatoare, pe care o propune acum bănăţeanul Gheorghe Ciuhandu.

Indiferent de ce se va petrece pînă la alegeri, este sigur că ideile acestea antietatiste au un mare potenţial într-o Românie încă prea etatizată.