1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Noul şef al Pentagonului - un moderat care ştie să asculte

Daniel Sheschewitz / Alina Kühnel10 noiembrie 2006

Donald Rumsfled, intens contestatul ministru american al apărării, a fost înlocuit de Robert Gates. Decizia preşedintelui George W. Bush de a-l numi pe Gates, în vîrstă de 63 de ani, la conducerea Pentagonului a venit imediat după anunţarea înfrângerii republicanilor la alegerile legislative din 7 noiembrie. Robert Gates este, de altfel, un apropiat al familiei Bush, el ocupându-se, în timpul mandatului lui Bush senior, de coordonarea serviciilor secrete. Noul ministru al apărării este considerat a fi mai pragmatic decât Rumsfeld, dar nici nu el nu deţine soluţia pentru depăşirea crizei din Irak.

https://p.dw.com/p/B1IU
Va găsi Robert Gates soluţii pentru Irak?
Va găsi Robert Gates soluţii pentru Irak?Imagine: AP

Între 1991 şi 1993, Robert Gates a fost şeful CIA. Considerat un lider serios şi abil, Gates se bucură de apreciere şi în rândul armatei americane. Fostul şef al CIA John McLaughlin crede că: „Militarii îl vor primi foarte bine, fiind bine cunoscut în rândul lor”.

Faţă de Rumsfeld, care îşi menţine prerogativele până când Senatul îl va confirma pe Gates, viitorul şef al Pentagonului este considerat un bun ascultător. Chiar şi pentru democraţi, care deţin acum majoritatea în Congres, Robert Gates este un candidat acceptabil. Jack Reid, sentor democrat din Rhode Island şi fost membru al influentei comisii pentru controlul forţelor armate, a declarat: „L-am cunoscut în ultimii ani ca pe o persoană pragmatică. Cred că poate asculta bine, mai ales atunci când este vorba de armată. Aceasta este o diferenţă pozitivă comparativ cu Donald Rumsfeld.”

În timpul procedurilor de confirmare a lui Gates la conducerea CIA, în urmă cu 15 ani, posibila implicare a acestuia în aşa numita „Afacere Contra Iran” a jucat un rol important, chiar dacă nu au existat dovezi clare împotriva lui. Reamintim că „Afacerea Contra Iran” a fost un scandal politic în anii 80. Pe atunci, membrii ai administraţiei Reagan au vândut arme Iranului, pentru a-i finanţa ulterior pe contra-rebelii de dreapta din Nicaragua.

Chiar înainte de nominalizarea sa la conducerea ministerului apărării, Robert Gates a fost numit de Bush ca membru al grupului de lucru pentru Irak, sub conducerea fostului şef al diplomaţiei James Baker. Grupul trebuia să găsească soluţii pentru situaţia din Irak. În acest context este de aşteptat ca Robert Gates să susţină şi un dialog restrâns cu vecinii Irakului, Siria şi Iran pentru îmbunătăţirea situaţiei în zonă. Din nou John McLaughlin: „Cred că va încerca să implice aceste state în procesul de soluţionare a crizei din Irak”.

Într-un studiu al Consiliului pentru Relaţii Externe, în urmă cu ceva timp, Gates recomanda dialogul cu Iranul.

Dar o soluţie patentată pentru problema irakiană nu are nici Gates. După victoria democraţilor, ideea întăririi trupelor terestre în Irak nu mai pare o soluţie realistă. Ieri, şeful democraţilor din Senatul american, Harry Reid explica: „Trebuie să privim înainte şi să convingem Irakul să preia responsabilitatea completă asupra ţării, aşa după cum a cerut Legislativul american în ultimul an”.

Pe de altă parte însă, Gates este subordonat preşedintelui care este şi comandantul suprem al aramtei. Iar Bush a afirmat răspicat că o retragere din Irak, în momentul de faţă considerată drept pierdere, nu intră în discuţie.

Gates însuşi a dezvăluit în momentul numirii sale că împărtşeşte poziţia preşedintelui: „Întrucât interesele noastre strategice şi siguranţa patriei sunt în joc şi pentru că militarii noştri sunt în pericol, nu am ezitat, atunci când preşedintele mi-a cerut să îmi reiau activitatea”, a spus Robert Gates, a cărui confirmare în fruntea Pentagonului pare doar o chestiune formală.