1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Noua voce a Berlinului în dialogul cu Moscova

Numirea lui Gernot Erler în funcţia de coordonator guvernamental al cooperării dintre societăţile civile germană şi rusă reprezintă o schimbare a tonului în dialogul cu Rusia, apreciază experţii.

default

Gernot Erler

Berlinul va fi mai reţinut, public, în criticile sale la adresa Moscovei. Aşa este interpretată numirea lui Gernort Erler, parlamentar federal social-democrat. Erler vorbeşte rusa şi e considerat drept un foarte bun cunoscător al Europei de Est. El dispune şi de o bogată experienţă acumulată pe timpul primei mari coaliţii (2005 - 2009), când a fost ministru secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe de la Berlin, condus, ca şi acum, de colegul său de partid, Frank-Walter Steinmeier.

Succesorul lui Andreas Schockenhoff

Creştin-democratul Andreas Schockenhoff a deţinut această funcţie începând cu anul 2006. Din cauza criticilor sale publice dure la adresa Moscovei, Kremlinul n-a ezitat să-l atace verbal la fel de dur. În Germania, bilanţul activităţii sale e apreciat diferit. Deputata ecologistă din Bundestag, Marieluise Beck a declarat că s-a întristat la aflarea ştirii înlocuirii în funcţie a lui Schockenhoff. "El a făcut mult pentru societatea civilă rusă", a spus Beck.

În schimb, Peter Schulze de la Universitatea din Göttingen vorbeşte de un eşec al activităţii politicianului creştin-democrat. Erler însă va promova, în opinia sa, politica SPD din timpul primei mari coaliţii, punându-se accentul pe "parteneriat, sub toate aspectele sale". Schulze a lucrat în trecut pentru Fundaţia Friedrich Ebert, afiliată Partidului Social-Democrat.

Mai multă înţelegere pentru realitatea rusească

Symbolbild Flaggenkombo Deutschland Russland

Peter Schulze îl cunoaşte personal pe Erler şi e convins că nu va avea deloc o sarcină uşoară. "Rusia nu acceptă să i se spună nimic din afară, ca şi SUA dealtfel". Din acest motiv, decisiv ar fi ca Erler să încerce să convingă Rusia că ar trebui să "promoveze o politică puţin diferită" din interese proprii. Gernot Erler însuşi a explicat pentru Deutsche Welle că nu are de gând să critice mai puţin Rusia decât predecesorul său. Binevenită ar fi încercarea de a "înţelege contextul evoluţiilor politice din Rusia şi trecutul ţării". Erler apreciază drept sarcină principală a sa aceea de a purta un "dialog constructiv" cu Rusia. Esenţial va fi să se evite o umilire a Rusiei. O spune din experienţă.

Hans-Henning Schröder de la Fundaţia pentru Ştiinţă şi Politică din Berlin (SWP) crede şi el că "tonul va fi mai reţinut" şi că numirea lui Erler va impulsiona politica federală faţă de Rusia şi Europa de Est. Cu toate acestea, nu se aşteaptă la o schimbare de curs. Politica externă a Berlinului va fi şi pe mai departe marcată de cancelara Angela Merkel.

Ce aşteaptă Moscova?

În capitala Rusiei, experţii salută numirea lui Gernot Erler, dar fără mare entuziasm. "Erler nu e mai puţin critic, şi partea rusă va trebui să se aştepte ca politicianul german să critice o acţiune sau alta a guvernului de la Moscova", e de părere Vladislav Belov, şeful Centrului pentru studii germane din cadrul Academiei Naţionale de Ştiinţă din Rusia. "Doar tonul va fi mai precaut", estimează acesta.