1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Noua rezoluţie irakiană a Consiliului de securitate ONU

Petre Iancu8 iunie 2004

SUA şi Marea Britanie au cerut ca marţi, 8 iunie, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite să voteze proiectul multiplu revizuit al unei noi rezoluţii irakiene, după ce diplomaţii americani şi britanici au mai făcut rectificări de ultim moment asupra textului avansat. Ce semnificaţii au prevederile sale?

https://p.dw.com/p/B1g4
Consiliul de securitate ONU la una din rezoluţiile irakiene anterioare
Consiliul de securitate ONU la una din rezoluţiile irakiene anterioareImagine: AP

La această întrebare s-ar mai putea adăuga altele. De pildă cum va arăta oare Irakul în 2006, cînd, potrivit prevederilor textului în discuţie, trupele coaliţiei ar urma să-şi încheie mandatul şi să se retragă din Irak, la Bagdad instalîndu-se în răstimp un guvern ales. Şi cât de democratic va fi acest executiv ales?

Rămâne de văzut. Or, chestiunea alegerilor democratice în prima ţară arabă din lume în care ele ar avea loc nu e defel "de colo". Ci este problema crucială a eforturilor americane şi aliate din Irak. Deocamdată, mai toţi analiştii sunt de acord că proiectul de rezoluţie avansat marţi, 8 iunie membrilor Consiliului de Securitate de către americani şi britanici va fi adoptat. Ba chiar se va bucura probabil de un sprijin unanim.

Pe eşichierul diplomatic, americanii au lucrat eficient. Sprijiniţi de ipoteza de coşmar a prăbuşirii în anarhie, haos şi război civil a unui Irak lipsit de forţe americane, SUA au obţinut aproape tot ce şi-au dorit, în ciuda concesiilor pe care, pînă în ultima clipă s-au văzut nevoite să le includă în proiect.

Principalul contencios viza puterea reală de care urmează să se bucure, de la 30 iunie curent, guvernul interimar de la Bagdad. Statele adverse intervenţiei militare americano-britanice care a pus capăt sălbaticei tiranii a lui Saddam Hussein blocaseră în repetate rânduri tentativele oficialităţilor din Washington şi Londra de a obţine noua rezoluţie irakiană. Or, miza rezoluţiei e majoră. Ea are menirea de a acorda legitimitate prezenţei militare multinaţionale între Eufrat şi Tigru, şi cabinetului de tranziţie irakian.

Susţinute de Algeria, din partea ţărilor arabe şi islamice, precum şi de Germania, trei din membrele permanente ale Consiliului, în speţă Franţa, Rusia şi China revendicaseră un drept de veto pentru guvernul interimar de la Bagdad asupra operaţiunilor militare ofensive aliate din Irak. Nu l-au obţinut. Americanii şi-au păstrat libertatea de acţiune. In schimb, SUA au acceptat să se consulte îndeaproape cu autorităţile irakiene de tranziţie, ceea ce nu va lega la spate mâinile militarilor americani şi aliaţi, eliberîndu-i în schimb de izul neplăcut al calificativului de ocupanţi.

Mai problematic e, cel puţin teoretic, dreptul alocat guvernului interimar de a ordona trupelor aliate să părăsească Irakul, de a controla resursele de petrol ale ţării (care ar putea declanşa o avalanşă de scandaluri de corupţie) precum şi, mai ales, pasajul stipulînd expirarea mandatului forţelor multinaţionale în 2006. Fiindcă e greu de crezut că situaţia din Irak se va stabiliza pînă atunci în asemenea măsură încât să nu mai fie nevoie de occidentali. In plus democratizarea acestei ţări arabe, unul din obiectivele esenţiale şi poate cel mai salutar al intervenţiei americano-britanice din 2003 riscă să fie un proces net prea anevoios şi prea îndelungat ca să poată fi dus la bun sfârşit într-un răstimp atât de scurt.

Nimic nu e însă fixat în cuie. Nu este exclus ca, la nevoie, acest mandat să fie prelungit, chiar la cererea autorităţilor irakiene. Fiindcă, în pofida recunoaşterii internaţionale a noului guvern interimar, nimic nu se va putea mişca multă vreme în Irak, fără sprijinul americanilor, aflaţi la comanda unei forţe de cel puţin 150-160 de mii de militari. Forţele extremiste nu-şi vor abandona cu una cu două încercările de a destabiliza ţara de a împiedica accesul ei la libertate şi democraţie autentică. Extrem de importantă este, în context, desfiinţarea miliţiilor şi armatelor particulare, dintre care 9 – cu un efectiv de aproximativ 60.000 de combatanţi - au şi acceptat de altfel ieri să se integreze în noile forţe de securitate irakiene. Printre ele, principalul grup şiit, precum şi miliţiile peşmergilor kurzi. Aceste forţe şi în primul rînd unităţile multinaţionale vor avea de lucru pînă peste cap să facă ordine în ţară. Cu atât mai mult cu cît nici extremiştii islamici ai clericului şiit Moktada al Sadr, nici adepţii lui Saddam ori teroriştii şiiţi ai reţelei al Queda nu au degând să-şi depună armele. Cu toate acestea, rezoluţia pe care o va adopta azi Consiliul de Securitate ar merita să fie calificat drept istoric. Nu întîmplător, SUA insistaseră asupra adoptării textului acestei rezoluţii astfel încât să nu umbrească debutul de marţi, 8 iunie, al summitului G-8.

Fiindcă hotărârea forului suprem al organizaţiei mondiale netezeşte nu doar calea spre pacificarea Irakului. Rezoluţia oglindeşte şi un nou raport internaţional de forţe, marcat după ani de sinucigaşe gâlcevi transatlantice de ceea pare a fi un nou spirit de cooperare, esenţial în combaterea terorismului islamist global.