1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Noua orientare de la București

România a devenit terenul unui paradox: ca să fie mai aproape de Europa n-a consolidat democrația parlamentară, așa cum s-ar fi putut crede, ci a pus-o între paranteze prin instalarea unui guvern tehnocrat.

Guvernul Cioloș a primit 389 de voturi ”pentru” și 115 ”împotrivă”. Ne găsim dintr-o dată într-o situație politică cu totul nouă. Nu există o majoritate guvernamentală asumată explicit, ci una mult mai largă și mai vagă. În chip nevăzut însă președintele și-a construit deja o majoritate personală care a schimbat raportul de forțe și care cuprinde în principal PNL, UNPR și, cu serioase nuanțe critice, UDMR. Dar guvernul Cioloș rămâne totuși un guvern minoritar liberalo-prezidențial și ne putem aștepta ca în cursul anului viitor, în preajma algerilor, liberalii să încerce să-l convingă pe Dacian Cioloș să intre în partid și să oficializeze relația politică. Va fi și în interesul președintelui să nu se izoleze de partide și să se asigure de colaborarea deplină a PNL.

Adevărata linie despărțitoare în politica românească de azi este relația cu Bruxelles-ul, cu toate că nu se vorbește niciodată deschis despre asta. E un tabu care denotă o lipsă de maturitate a vieții publice de aici. PSD este un partid discret suveranist (așa a fost și USL) în timp ce noul PNL se definește (chiar fără să-și dea seama) tot mai mult ca partid aliniat la politicile de la Bruxelles. Or, guvernul lui Dacian Cioloș exprimă în cel mai limpede mod această schimbare de balanță, atât în politicile economice cât și în cele sociale sau legate de justiție. Toți miniștri decisivi (justiție și finanțe) sunt (au fost) specialiști în cadrul Comisiei și nu vor putea acționa altfel decât în paradigma în care s-au format și exersat ca specialiști. Ministrul economiei Costin Borc, o piesă importantă, vine din cadrul unei mari comapanii europene (Lafarge) și nu are probabil niciun atașament față de plângerile legate de absența de pe piață a capitalului autohton.

Pe plan intern însă complicațiile sunt mult mai mari decât lasă să se vadă această schemă simplificată, pentru că impunerea liniei eurofile s-a făcut prin mijloace politice mai puțin convenționale, după cum le numea, diplomatic, Kelemen Hunor în ședința de învestire a guvernului Cioloș. O manifestație de stradă impulsionată de o mare emoție publică, dar fără mobiluri politice clare, a devenit subit prilejul schimbării unui guvern și a întregii orientări politice. Aceste schimbări radicale sunt posibile peste noapte tocmai pentru că în România nu se discută marile probleme și din cauză că identitatea reală a politicilor puse în mișcare nu este bine definită și cunoscută.

România a devenit însă terenul unui paradox politic: ca să fie mai aproape de Europa nu a consolidat democrația parlamentară, așa cum s-ar fi putut presupune, ci a pus-o între paranteze prin instalarea unui guvern tehnocrat. Asta e contradicția care va da mari bătăi de cap politicii practice, dar și celor ce vor încerca să o descrie și să o înțeleagă. Cel puțin în privința justiției, e clar că numai anumite pârghii invizibile au demarat arestările la vârf, dar mijloacele încep încetul cu încetul să se răzbune, alimentând tot mai multe contestații.

Revenind, situația politică e ușor confuză tocmai din cauza neasumării clare a identităților politice. Cine este astăzi în opoziție și cine la guvernare? În mod clar avem un singur partid de opoziție, e vorba de ALDE, gruparea președintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a definit situația politică în termeni radicali, denunțând instalarea unui guvern de tehnocrați ca pe o dramatică abolire a democrației parlamentare. ”Tehnocrația ucide democrația” a încheiat el. Președintele Senatului este așadar singurul politician care asumă o netă opoziție față de guvernul Cioloș, căruia nu i-a contestat nici competența sau buna credință, ci numai legitimitatea democratică. În opinia sa, Parlamentul a abdicat, voluntar, de la prerogativele sale constituționale. PSD preferă, în schimb, să păstreze un anumit echivoc din care speră să tragă avantaje pentru viitor.

Dincoace, de partea guvernului, se află în mod clar doar PNL, în ciuda unor mici cochetării critice. UNPR și generalul Gabriel Oprea vor fi un element important de susținere conjuncturală a guvernului prezidențial.

Mult mai interesantă este poziția lui Kelemen Hunor și a UDMR care au votat guvernul, dar au formulat, în termeni mult mai delicați decât președintele Senatului, reproșuri grave la adresa temeliei politice a noii guvernări. Votăm noua guvernare, a spus Kelelem Hunor, doar pentru că va fi de scurtă durată și nu vom înceta între timp să luptăm pentru a restitui Parlametului puterea pe care ar trebui să o dețină prin Constituție. În paranteză fie spus nimic nu a provocat mai multă indignare decât discursul accidentat al Cristinei Guseth (retrasă în cele din urmă), dar care a fost percepută ca epitom al unei puteri nelegitime în dezacord cu democrația reprezentativă. Episodul pretinde însă un comentariu distinct.

În încheiere ar trebui poate să mai spunem că dependența guvernului Cioloș de Gabriel Oprea îi va restrânge probabil aria de acțiune și va trasa anumite limite intențiilor sale. E posibil ca în culise să fi fost statornicită, de fapt, o formă de coabitare asimetrică, una care va limita reciproc părțile implicate.

Vă mai recomandăm