1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Noua lege a statutului lasă problemele nerezolvate

Legislaţia românească privitoare la incompatibilitate şi la conflictul de interese conţine confuzii şi exagerări bine intenţionate, care ar trebui poate să fie repuse în discuţie cu maturitate şi calm.

Palace of Parliament, also known as Peoples Palace, Casa Poporului, Bucharest, Romania Ref: B362_106179_0018 Date: 15.10.2007 COMPULSORY CREDIT: World Pictures/Photoshot

Rumänien Palast des Parlaments Peoples Palace Casa Poporului

Cele două Camere ale Parlamentului au adoptat în şedinţă comună legea statutului conform cu obiecţiile formulate de Curtea Constituţională. După o aventură de vreo două luni, majoritatea revine la o formă care să nu provoace suspiciuni. În linii mari, USL a căutat prin noua lege a statului să diminueze forţa Agenţiei de Integritate şi să ofere deputatului mai multă siguranţă în faţa unor proceduri potenţial abuzive, dar au existat două curente: unul moderat, menit să dea parlamentarului garanţia că este protejat de abuzuri, dar care să satisfacă şi exigenţele Comisiei Europene şi un altul radical ,care a intenţionat să taie, cu toate riscurile, puterile Agenţiei. Aşa se explică de ce, iniţial, Comisia însărcinată cu revizuirea Statutului a produs un text adaptat la cerinţele MCV pentru ca ulterior plenul să adopte o formă diferită. Această din urmă formă a fost retrimisă de preşedinte la Parlament şi contestată apoi la Curtea Constituţională.

În cele din urmă însă, moderaţii realişti, dintre care face parte şi primul ministru Victor Ponta, au avut câştig de cauză şi, după toată această inutilă aventură, legea a revenit la forma ei dintâi, mult mai convenabilă. Mecanismul de Cooperare şi Verificare continuă să funcţioneze şi ignorarea lui nu foloseşte la nimic. Este adevărat că şi de data aceasta au apărut noutăţi menite să alimenteze dispute, dar legea respectă obiecţiile Curţii Constituţionale.

S-ar cuveni poate să facem totuşi câteva consideraţii de ansamblu. Legislaţia privitoare la incompatibilitate, din care fac parte şi prevederile specifice din Legea statutului deputatului şi senatorului exagerează în anumite privinţe cu scopul de a bloca mai eficient orice tentativă de fraudă. „Mai bine să interzicem totul decât să ne pierdem în tot soiul de interpretări şi nuanţe”, cam aceasta a fost linia directoare. Aşa s-a ajuns ca un rector de universitate să nu poată fi membru al Parlamentului sau ca un director de teatru finanţat de primărie să fie considerat suspect în Senat! Ca să nu permită nimănui tot felul de abile disimulări ale unor reale interese patrimoniale, legislaţia românească a interzis totul fără distincţie.

Aşa cum ştim, Comisia Europeană a fost încântată cu această radicalitate exprimată mai cu seamă de ministrul justiţiei Monica Macovei, şi a aplaudat-o, căci ajunsese să se teamă de disimulările viclene de la Bucureşti din perioada în care justiţia fusese condusă de Rodica Stănoiu şi Cristian Diaconescu, sub autoritatea premierului Adrian Năstase. Cine s-a fiert cu supă suflă şi în iaurt!.

Întrebarea este dacă prudenţa aceasta continuă să fie motivată şi dacă nu cumva excesele legii nu au provocat şi reacţii fireşti de contestare, care erodează credibilitatea preocupărilor legate de integritate. Dacă un senator îşi pierde mandatul din motive neclare şi ilogice, aşa cum a fost cazul lui Mircea Diaconu, atunci cu siguranţă că şi adevăraţii vinovaţi vor profita să atace politica integrităţii. După cum dacă legea le este aliată de ce unii nu ar căuta să-şi lovească adversarii utilizând-o la potenţialul ei maxim?

USL a modificat acum legea statutului, dar nu a luat în discuţie incompatibilităţile şi nu a căutat să definească mai precis ce înseamnă un conflict de interese. S-a temut poate de reacţia circumspectă a partenerilor occidentali, deşi, pe de altă parte, a încercat să limiteze puterile Agenţiei de Integritate. Întregul proces a fost confuz şi contradictoriu. În sfârşit, în ciuda adoptării unei legi noi, problema cea mai importantă rămâne nerezolvată.

Horaţiu Pepine