Noua ecuaţie politică din Orientul Mijlociu

Oameni, care s-au repezit, înarmaţi cu răngi de fier, să-i omoare în bătaie pe soldaţii israelieni trimişi să oprească din drum flotila de nave, cu sute de activişti pro-palestinieni, în special turci şi arabi la bord, ce se îndreptau să deblocheze fâşia Gaza. Or, Gaza e un teritoriu blocat nu doar de israelieni, ci şi de egipteni, de când la cârma lui se află organizaţia extremistă Hamas, izolată de vecini anume ca să nu se înarmeze până în dinţi teroriştii islamişti.

Fapt e că, spre deliciul grupării Hamas şi al Iranului fundamentalist-islamic care-i sponsorizează pe extremişti, duşmanii statului evreu au profitat cu impunitate, timp de tot atâtea ceasuri , de supremaţia imaginilor propagandistice anti-israeliene.

Transmise lumii, prin televiziuni, în scopul denigrării Israelului ca ţară chipurile barbară ce ar recurge la violenţă împotriva unor oameni pasămite paşnici, aceste imagini au provocat statului evreu un imens prejudiciu de imagine. Ele au afectat şi mai grav relaţiile, oricum serios împovărate, dintre Israel şi statele din Orientul Mijlociu, îndeosebi cele dintre Ierusalim şi oficialităţile de la Ankara.

Or, Turcia poartă o mare parte din răspundere pentru sângeroasele evenimente din Marea Mediterană. Fiindcă guvernul islamist de la Ankara este cel care a susţinut, fie şi neoficial, aşa-zisa misiune de „solidaritate" pro-palestiniană, menită să provoace statul evreu printr-o demonstraţie politică având nu atât scopuri umanitar-pacifiste cât anti-sioniste. Încărcate până la refuz cu sute de militanţi, mai degrabă decât cu ajutoare umanitare, vasele flotei plecate din Turcia, cu nenumărate drapele turceşti şi palestiniene fluturând pe puntea principalei nave, nu-şi propuseseră să aline presupusele suferinţe ale populaţiei din Gaza. Ci să provoace un imens scandal internaţional. Fiindcă altfel ar fi acceptat sugestiile Ierusalimului de a-şi descărca ajutoarele într-un port israelian şi de a le expedia în Gaza pe uscat.

Turcia ştie la fel de bine ca şi aliaţii ei din NATO ce hram are blocarea Gazei. Ca şi misiunea anti-Hizbullah din largul coastelor libaneze, acest demers încearcă să împiedice importul de arme şi rachete utilizate de organizaţiile teroriste palestiniene din fâşie spre a ataca localităţile israeliene.

Concomitent, la Ankara şi aiurea s-a înregistrat şi faptul că cel puţin 3 din extremiştii turci ucişi în timpul operaţiunii israeliene erau terorişti islamişti care şi-au anunţat expresis verbis intenţia de a deveni „martiri".

Pe de altă parte, e clar că şi responsabilii israelieni au comis greşeli. Dincolo de întârzierea cu care s-a trecut la probarea legitimei apărări a militarilor atacaţi, una din erori rezidă în faptul că unităţile de comando au trecut la acţiune în ape internaţionale. Acest fapt livrează propagandei anti-israeliene unicul argument plauzibil privind o prezumtivă încălcare, de către statul evreu, a dreptului internaţional. În plus, unităţile s-au dovedit insuficient pregătite să facă faţă violenţei exercitate de aşa-zişii „militanţi pentru pace".

Toate acestea nu schimbă în esenţă datele problemei. Conflictul israeliano-arab, generat de refuzul lumii islamice de accepta în Orientul Mijlociu un stat ne-arab şi ne-musulman, va continua să mocnească şi din când în când să erupă.

Ceva mai noi sunt în schimb datele ecuaţiei diplomatice. Preşedintele SUA, principalul aliat al statului evreu, a cerut amorsarea unei anchete independente. Or, democraţia israeliană e perfect capabilă să investigheze operaţiunea. Iar violenţa şi provocarea extremistă de la bordul flotei „de solidaritate" nu mai constituie un secret.

Şi mai problematic e, din unghi apusean, premierul islamist al Turciei, care şi-a perpetuat escaladarea retorică anti-israeliană. Erdogan nu poate fi bănuit că nu cunoaşte contextul politic în care şi-a formulat incendiarele acuze de „masacru" şi revendicările de „pedepsire" a statului evreu. De asmenea, excesele verbale turceşti nu sunt de natură să-i îngrijoreze acut doar pe israelieni.

Fiindcă, în timp ce sub Obama SUA dau dovadă în Orientul Mijlociu de perplexitate, incoerenţă, lipsă de loialitate faţă de aliaţi şi de sensibilitate diplomatică, Turcia îşi demonstrează despărţirea de valorile occidentale. Stridenţa şi virulenţa Ankarei par să fi pecetluit noua orientare a Turciei şi trecerea acestui stat NATO, cu arme şi bagaje, în tabăra Iranului, a Siriei şi a celorlalte forţe din coaliţia islamistă din regiune.

În aceste condiţii, şansele de pace în Orientul Mijlociu se destramă rând pe rând. Extremiştii exultă. Iar israelienii se vor simţi pe viitor şi mai izolaţi şi, ca atare, tot mai înclinaţi să recurgă la operaţiuni de auto-apărare din ce în ce mai drastice.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder