1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Noua Comisie Europeană îşi începe activitatea

Noii comisari ai UE şi preşedintele lor, Jean-Claude Juncker, îşi încep mandatele la Bruxelles. Cu toate acestea, nu este prevăzută nicio festivitate oficială.

În cele din urmă a curs şi o lacrimă de emoţie. Când noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a dezvelit portretul predecesorului său Jose Manuel Barosso, în aplauzele celor prezenţi, portughezul, proverbial altminteri pentru reţinere, nu şi-a mai putut ascunde emoţia. Juncker, prezent de decenii pe scena politică europeană, şi Barroso sunt prieteni buni. De aceea, cu ocazia succintei ceremonii, portughezului i-a fost schiţat un portret favorabil. "A fost mereu foarte atent şi plin de respect faţă de lucrurile de importanţă decisivă. A urmărit cu multă ambiţie ţelurile a căror bătaie depăşeşte perioada vieţii noastre, fiindcă există lucruri mai importante decât biografiile noastre", a declarat Juncker. Barroso a vegheat în cei 10 ani în care s-a aflat în fruntea executivului comunitar la aderarea a 13 noi state membre. În plus, a fost implicat în măsurile de gestionare a crizei monedei euro. Cu toate acestea, numeroşi critici îl acuză că a intervenit cu ezitare în multe chestiuni importante. Apoi, zvonurile că Barroso urmăreşte să devină secretar general al ONU nu au fost dezminţite de acesta. El a declarat doar că vrea să se relaxeze în perioada imediat următoare. "După 30 de ani de activitate în politica naţională şi internaţională, dintre care 10 la cârma Comsiei Europene, consider că merit cel puţin o pauză", a declarat fostul responsabil.

Reţeta Juncker: locuri de muncă prin investiţii

Jean-Claude Juncker, care împlineşte curând 60 de ani, îşi continuă acum cariera politică la vârful Comisiei Europene, după ce a pierdut anul trecut, surprinzător, alegerile din ţara sa, Luxemburg, şi a trebuit să se retragă din fruntea guvernului. Înaintea alegerilor europarlamentare din mai, Juncker a declarat că intenţionează să menţină o oarecare distanţă faţă de şefii de stat şi de guvern europeni, şi să consolideze rolul Comisiei - acela de garant al respectării acordurilor UE şi de iniţiator al deciziilor politice la nivelul UE. Exact cum a făcut şi marele său model, Jaques Delors. Francezul Delors a eliberat, la finele anilor 80 ai secolului trecut, UE din paralizia politică în care se afla, punând bazele pieţei interne comunitare şi ale monedei euro.

Juncker vrea să aplice în perioada următoare o serie de reforme şi principalul său ţel este crearea de noi locuri de muncă în plină criză economică. În acest scop, el intenţionează să prezintă încă înainte de Crăciun un program de investiţii în valoare de 300 de miliarde de euro. Nu este însă permis ca aceste investiţii să fie finanţate prin contractarea de noi datorii, a declarat Juncker în faţa Parlamentului european, cu 10 zile în urmă, când a fost ales în noua funcţie, atenţionând astfel Franţa şi Italia, care exact asta urmăresc. Dar pe de altă parte, regulile fiscale trebuiesc "flexibilizate", fiindcă politica de austeritate, aşa cum a fost practicată până acum, nu mai poate fi de ajutor. "Economii naţionale în care nu se investeşte nu pot creşte. Iar economiile naţionale care nu cresc nu pot asigura ocuparea forţei de muncă. Acest program de investiţii este foarte important pentru mine şi vreau să declar aici răspicat că încercările de a mă abate de la aceste planuri nu vor da roade. Voi face asta", a anunţat Juncker.

Şefii de stat şi de guvern ai UE au declarat la reuniunea la vârf de săptămâna trecută că pachetul lui Juncker este bine venit, dar fără a şti cu precizie cum să fie asigurate colosalele sume necesare investiţiilor. Ideea lui Juncker, de a deturna fonduri din umbrela de salvare a monedei euro, ESM, este categoric respinsă de şefa executivului german, Angela Merkel.

Noua Comisie Europeană, care se bucură în Parlament de o largă majoritate, alcătuită din conservatori, social-democraţi şi liberali, vrea să acorde o mai mare prioritate şi politicilor sociale, a mai anunţat Juncker. Din cauza crizei datoriilor, numai două state membre ale UE, Danemarca şi Germania, mai dispun de bonitatea maximă acordată de agenţiile de rating, în speţă AAA. Desigur, a afirmat Juncker, ar fi bine ca mai multe ţări să revină la bonitatea maximă, dar şi mai important este ca standardele sociale să se bucure de un triplu A în ochii cetăţenilor din întreaga Europă. De aceea, un alt ţel este asigurarea locurilor de muncă în condiţii bune şi cu salarii bune, a mai anunţat Juncker.