1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Nouă glaciaţiune în raporturile transatlantice?

Raporturile germano-americane s-au deteriorat din nou, perceptibil, în urma arestării unui agent secret german care pare să fi fost spion dublu sau triplu.

Părea că nimic nu-i poate stârni pe germani mult mai mult decât meciul în care Germania a învins Franţa la Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia, calificându-se pentru o istorică semifinală cu echipa ţării gazdă.

Or, fericirea generală iscată în Republica Federală de acest succes, s-a văzut puternic umbrită de tulburarea generală iscată de ştirea arestării unui prezumtiv spion dublu, acuzat că ar fi cules informaţii pentru Statele Unite.

Arestat miercuri, omul, agent al BND, serviciul de informaţii extern al Republicii Federale, ar fi fost recrutat, potrivit presei, de către CIA şi ar fi divulgat informaţii confidenţiale despre Comisia Parlamentară de Anchetă care investighează scandalul interceptărilor ilegale ale agenţiei de spionaj americane, NSA.

Agentul dublu, sau poate triplu, întrucât ar fi căutat şi contactul cu serviciile de spionaj ale Rusiei, este un cetăţean în vârstă de 31 de ani, ale cărui activităţi ridică numeroase semne de întrebare şi au generat o comoţie politică de proporţii la Berlin şi în restul Germaniei.

În timp ce oficialităţile de la Washington au refuzat că comenteze chestiunea, prezumtivul caz de spionaj în favoarea Statelor Unite a provocat critici de o intensitate fără precedent la vârful establishmentului german.

Alfat sub presiune de la stânga pacifistă a spectrului politic, pentru că a susţinut recent că Germania nu mai poate sta deoparte, militar, când, în lume, drepturile omului se încalcă masiv, preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, s-a manifestat excedat, într-un interviu. Menţionând „îndelungata dezbatere” germană cu privire la „privilegiile asumate de NSA faţă de cetăţenii altor state şi naţiuni”, preşedintele a estimat că e grav „dacă noile acuze de recrutare a unui agent german de către serviciile secrete americane se adeveresc”.

În acest caz am avea de-a face, potrivit lui Gauck, „cu un joc de-a prietenia şi alianţa strânsă. Şi atunci trebuie spus, cu adevărat: Ajunge”, a exclamat în concluzie şeful statului german.

Preşedintele are o funcţie reprezentativă în Germania. Dar şi executivul condus de Angela Merkel a calificat textual chestiunea ca fiind „serioasă”. Evident, mai este încă posibil să se descopere că un serviciu secret străin, care are tot interesul să otrăvească raporturile transatlantice, a pus bărbi, aranjând urme şi indicii astfel încât să plaseze în dificultate Statele Unite. Potrivit ediţiei online a revistei Der Spiegel, agentul a fost depistat abia după ce le-a oferit serviciile sale, prin e-mail, spionilor ruşi.

Emoţiile iscate sunt cu atât mai ample cu cât, potrivit şefului grupului parlamentar al SPD, Thomas Opperman, ar putea fi vorba de „un atac nemaipomenit asupra libertăţii Parlamentului şi asupra tuturor instituţiilor noastre democratice”. Dacă învinuirile se confirmă ar fi avut loc o „mare lezare a încrederii reciproce”, a susţinut şi creştin-socialul Stephan Mayer, purtătorul de cuvânt pe teme de politică internă al partidelor creştine din Bundestag.

Ele amplifică o neîncredere mutuală care a atins cote de-a dreptul alarmante după ce, prin intermediul dezvăluirilor marca Snowden, s-a descoperit că NSA a supravegheat mobilul cancelarei, interceptând totodată mai tot ce suflă în Germania.

Istoria acestor interceptări şi indignarea pe care a suscitat-o descoperirea lor au agravat şi extins un antiamericanism latent existent de foartă multă vreme şi în Germania şi în alte zone ale Europei. Un recent sondaj, citat de revista Der Spiegel ilustra fără echivoc scăderea perceptibilă a simpatiei faţă de SUA şi a încrederii în aliaţii de peste ocean. O clară majoritate, de 57 la sută dintre germani afirma că ar dori "o mai mare independenţă a Germaniei de Statele Unite". Iar aproape 70 la sută atestau ceea ce, din unghiul lor, ar constitui „scăderea, în ultima vreme, a credibilităţii Americii”.

În acelaşi timp doar 50 la sută dintre germani pledează pentru o mai mare independenţă a Germaniei de Rusia. Iar 40 la sută dintre germani se arată chiar dornici de o sporire a colaborării Republicii Federale cu Moscova.

Nu e greu de ghicit pe cine aranjează în primul rând tărăşenia prezumtivului agent dublu sau triplu german şi posibila nouă glaciaţiune pe care afacerea agentului BND arestat ar putea s-o fi inaugurat în raporturile transatlantice. Pe adevăraţii duşmani de la Moscova şi din Beijing ai democraţiei germane, ai Europei şi ai Statelor Unite.