1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Nouă etapă în judecarea lui Mubarak

Procesul fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, acuzat pentru corupţie şi ordonarea uciderii protestatarilor în timpul revoltelor populare în urma cărora a pierdut puterea, se va relua la 5 septembrie.

default

Hosni Mubarak, la prima înfăţişare din proces, adus la tribunal pe un pat de spital

Judecătorul a decis că atunci va începe prezentarea dovezilor. Şeful instanţei a mai decis ca procesul să nu mai fie transmis în direct de televiziunea de stat egipteană până la pronunţarea sentinţei.

De asemenea, dosarul fostul preşedinte va fi judecat împreună cu cel al fostului său ministru de interne, Habib el-Adli.

Dacă va fi găsit vinovat, Mubarak, în vârstă de 83 de ani, riscă pedeapsa cu moartea. El a negat toate acuzaţiile. Mubarak este judecat împreună cu fiii săi, Alaa şi Gamal, acuzaţi de asemenea de corupţie.

Sute de poliţişti au fost desfăşuraţi în jurul tribunalului. În faţa clădirii s-au strâns susţinători ai lui Mubarak, care scandau "Va rămâne egiptean până la moarte" şi "Mubarak nu este Saddam".

Avocatul lui Mubarak, Farid al-Deeb, a cerut judecătorului să convoace 1.600 de martori, dar probabil lista va fi redusă drastic.

Ägypten Mubarak Prozess Demonstration Tumulte Auseinandersetzungen Kairo

La prima audiere a lui Mubarak, au avut loc ciocniri între susţinătorii şi opozanţii săi

Duminică, fostul ministru de interne egiptean, Habib al-Adly, a compărut din nou la tribunalul din Cairo, fiind acuzat de uciderea a aproape 850 de manifestanţi în timpul revoltelor. Adly a fost condamnat deha la 12 ani de detenţie pentru spălare de bani.

Avocaţii familiilor manifestanţilor ucişi în revolte au cerut deja acces extins la documentele care consemnează discuţiile purtate de fostul preşedinte. Ei vor să afle ce ordine a dat fostul preşedinte oficialilor, în timp ce poliţia încerca să pună capăt protestelor folosind violenţa.

Starea de sănătate a lui Mubarak este fragilă, iar medicii îl monitorizează constant la un spital militar din apropiere de capitală. De altfel, în cursul primei audieri, el a fost adus cu scaunul cu rotile şi a stat pe un pat în timpul şedinţei.

Mubarak ar suferi de depresie, oboseală cronică, bătăi neregulate ale inimii, tensiune scăzută care poate duce la leşin şi risc crescut de atac de cord. Avocaţii săi au spus în iunie că fostul preşedinte se luptă cu unele complicaţii de pe urma unei operaţii de cancer la stomac, suferite în 2010, dar care a fost păstrată secret.

La 18 iulie, medicii au spus că Mubarak a intrat pentru scurt timp în comă. El ar fi refuzat să mănânce, în aşteptarea procesului.

dpa, newsin, os
Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm