1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Notiţe europene

Strategia faţă de Rusia

default

Comisia Europeană a lansat în 1999 o strategie comună faţă de Rusia. Anul trecut Rusia şi Uniunea Europeană au decis să creeze patru spaţii comune de dialog în economie, justiţie, afaceri interne, politică externă şi cultură. Uniunea Europeană continuă să ezite între mai multe căi posibile : integrarea în cazul unei apropieri globale , dezvoltarea unor relaţii puternice bilaterale mai mult sau mai puţin coordonate între marile capitale şi o cale mai iconoclastă şi apărată doar de Italia, adeziunea pur şi simplu a Rusiei la Uniunea Europeană.

In timp ce dezbaterea asupra introducerii în Constituţia europeană a unei referinţe la valorile creştine continuă, preşedinţia olandeză a Uniunii a încercat să insiste ceva mai mult pe latura etică şi morală în reuniunea de la Haga a intelectualilor şi politicienilor care au discutat despre ”Politica valorilor europene”. Potivit directorului Institutului Nexus de cercetări umaniste Rob Riemen ,care a organizat reuniunea, Europa se află în criză morală pentru că nu reprezintă decît o colecţie de individualităţi. Dezbaterea asupra valorilor europene s-a polarizat în urma absenţei referririlor la valorile creştine în proiectul de constituţie, absenţă deplînsă mai ales de Vatican, dar şi de alte comunităţi creştine.

Comisarul european însărcinat cu extinderea, Gunter Verheugen a amintit Turciei că aderarea ei la Uniunea Europeană cere timp. Turcia aşteaptă cu nerăbdare raportul pe care-l va da publicităţii pe 6 oct. Comisia Europeană .Pe baza lui conducătorii Uniunii Europene vor decide dacă vor începe în dec. negocieri de aderare cu Ankara, care dispune de statutul de candidat din 1999. Turcia care s-a angajat în procesul reformelor consideră că a îndeplinit criteriile politice de la Copenhaga şi cere ca negocierile să debuteze în 2005. Verheugen a atras atenţia asupra carenţelor existente încă în aplicarea respectării drepturilor omului şi a principiilor democraţiei.

Coordonatorul special al pactului de stabilitate în Balcani Erhard Busek a estimat că succesul Croaţiei în demersurile de aderare la Uniunea Europeană sunt importante pentru întărirea stabilităţii în sud-estul Europei. Busek şi-a exprimat satisafacţia faţă de ameliroarea situaţiei din Balcani, teatrul mai multor războaie fratricide în anii 90 ,după destrămarea fostei Iugoslavii. Această regiune este realmente europeană şi noi insistăm ca ea să avanseze spre Uniunea Europeană, a afirmat Buseck. Reuşita europeană a Zagrebului trebuie să încurajeze şi alte popoare din Balcani să urmeze calea reformelor. Croaţia speră să poată adera la Uniunea Europeană în 2007 ,odată cu Bulgaria şi România.

Directorul Biroului regional al Organizaţiei mondiale a sănătăţii OMS pentru Europa şi-a fixat ca obiectiv ca cei 120.000 de bolnavi de Sida din Europa de est şi Asia centrală să aibă în 2005 acces la îngrijirea necesară şi la medicamente. Lupta contra maladiei Sida repezintă una din priorităţile noastre,mai ales că ea se răspîndeşte într-o manieră neliniştitoare în ţările Europei de est şi în fostele republici sovietice ,a declarat Doctorul Marc Danzon directorul Biroului european a OMS care reuneşte 52 de state. In august 2004 statele membre din zona europeană au raportat un număr total de 785.000 de cazuri de Sida faţă de 584.000 în 2001.

O operă despre masacrul de la Srebreniţa din 1995, cel mai mare masacru comis în Europa de la încheierea celui de al doilea război mondial va fi dedicată victimelor luării de ostateci la Beslan în Nordul Osetiei.Opera intitulată Femeile din Srebreniţa” a cărei premieră va avea loc la Saraievo pe 15 sept. readuce în actualitate masacrul comis de trupele sîrbeşti din Bosnia în rîndul musulmanilor,la finele războiului bosniac dintre 1992 şi 1995.

  • Data 10.09.2004
  • Autoare/Autor Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1ca
  • Data 10.09.2004
  • Autoare/Autor Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1ca