1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Notiţe europene 13.05.2005

Catrinel Gelles13 mai 2005
https://p.dw.com/p/B1Wp
Imagine: AP

NOTIŢE EUROPENE

Într-o declaraţie guvernamentală înainte de ratificarea în Bundestag a noii constituţii europene cancelarul Gerhard Schröder a afirmat că UE va fi datorită acestui tratat mai capabilă să ia decizii, mai democratică şi mai aproape de cetăţenii ei. Nu trebuie abuzat de termenul istoric, dar constituţia merită acest mare cuvânt, a afirmat Schröder. Constituţia trebuie adoptată şi din respect şi consideraţie pentru generaţia mai în vârstă de germani care au fost martori şi victime ai nazismului şi ai celui de al Doilea Război Mondial.

Preşedintele Italiei Carlo Azeglio Ciampi a invitat ţările UE să ratifice la timpul prevăzut tratatul constituţional şi să cadă de acord asupra coordonarii politicilor economice naţionale. Pentru ca Uniunea celor 25 să poată funcţiona este nevoie de ratificarea constituţiei la timpul prevăzut. Toate întârzierile vor avea repercusiuni negative asupra fiecărei ţări şi în final asupra întregii Uniuni Europene, a opinat Ciampi în mesajul adresat conducatorilor a cinci state. Olanda, Luxembourg, Belgia, Franţa şi Germania împreună cu Italia sunt ţările fondatoare ale Uniunii Europene. Apelul preşedintelui Italiei intervine la mai puţin de 3 săptămâni care au rămas pâna la Referendumul din Franţa din 29 mai asupra noii constiţutii.

Adoptarea unui vast acord între Rusia şi Uniunea Europeană va permite edificarea unei Europe mari, a declarat preşedintele Rusiei Vladimir Putin, cu prilejul reuniunii Rusia-Uniunea Europeană desfăşurată la Moscova. Cea mai mare importanţă o acordăm parteneriatului strategic dintre Rusia şi Uniunea Europeană, a declarat Putin. El a mai spus că obiectivul Rusiei rămâne deschiderea frontierelor cu UE pentru libera circulaţie a cetăţenilor pentru ca în Europa să nu mai existe nici o linie de demarcaţie. Formarea unui spaţiu comun şi indivizibil şi de securitate va permite să fie combătute eficient agresiunile teroriste, manifestările xenofobe şi intoleranţa rasială.

Populaţia Franţei a depăşit 62 de milioane de locuitori şi ar putea ajunge în 2050 la 75 de milioane ceea ce va plasa Franţa în fruntea ţărilor europene în ceea ce priveşte creşterea demografică. A doua ţară cu creştere demografică puternică este Irlanda.

Tările Europei Occidentale şi-au întărit recent măsurile de combatere a imigraţiei clandestine. In noiembrie 2004 conducatorii UE au adoptat un plan pe 5 ani menit să întărească politicile comune de azil şi de combaterea clandestinilor, ceea ce a dus la creearea imaginii unei Europe de tip „fortăreaţă”.