1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Note pe marginea unui trecut neexorcizat

Vaietele continuă. Şi continuă intens. Că legea "nouă-veche 217/2015” e aşa şi pe dincolo. Că nu incriminează comunismul. Că nu i se dă la cap suficient. Că nu e aplicabilă. Şi câte şi mai câte. Pe scurt: ne trebuia?

Ion Antonescu la Adolf Hitler, în ianuarie 1941, după pogromul legionar din Bucureşti

Ion Antonescu la Adolf Hitler, în ianuarie 1941, după pogromul legionar din Bucureşti

Se aude, culmea, după cum afirmă teologul Radu Preda, şeful IICMR, că „legea antilegionară” ar fi, chipurile, „o lege pro-comunistă”.

Să înţelegem, ca atare, că nu mai putem incrimina promovarea în spaţiul public, ca în Franţa, ca în Germania sau Austria a negaţionismului şi fascismului, a cultului unor monştri anticreştini ca Hitler, în speţă, în cazul românesc, al aliaţilor lui, fiindcă, dacă o facem, devenim pro-comunişti?!

Halal teologie. Halal şefie a unui institut care ar trebui să cultive memoria mutilată de totalitarisme a românilor. De ambele totalitarisme. Gemetele, înşiruite în neştire, ale altora, inclusiv ale unor evrei chemaţi, ca-ntodeauna în astfel de situaţii, ca martori ai acuzării legii şi ai apărării marilor sau micilor antisemiţi sunt nu mai puţin nepotrivite, tragi-comice, groteşti.

Că nu ştim ce înseamnă una-alta. De pildă a „promova cultul cuiva”, după cum se plânge, locvace, Liviu Ornea în Observatorul Cultural. Acelaşi comentator, care, cu aerul de a face filosofie adâncă, deploră faptul că înţelesurile (unor semne şi simboluri) depind de contexte, mai publică, pe lângă multe alte truisme de acelaşi fel şi un citat trunchiat şi neclar, dacă nu de-a dreptul fals. La pachet cu ele vine şi un morman de incertitudini.

Dacă, de pildă, putem şti ori defini ce înseamnă „genocid” şi „crime contra umanităţii”? Ca şi cum am trăi pe Marte şi operaţia cu pricina nu s-ar mai fi făcut. Dacă legea e „aplicabilă”, ori dacă ne putem baza pe „sentinţe ale unor tribunale din deceniul 5”? Ca şi cum probele şi mărturiile nu ar fi clare.

Pe alţii îi interesează dacă nu cumva li se confiscă românilor memoria, eroii şi martirii? Ca şi cum românii n-ar avea eroi şi martiri autentici, care nu s-au rinocerizat. Precum Iuliu Maniu. Sau dacă mai e compatibilă democraţia cu o presupusă "cenzură"? Pe care legea însă nu o instituie.

De pe tortul acestor mari nelinişti, al spaimelor, temerilor şi angoaselor iscate de „legea antilegionară”, care, nu-i aşa, ar putea duce la „exagerări scandaloase” nu lipseşte nici cireaşa. E părelnica „frică”, invocată frecvent, în aceste zile, şi de corul binevoitorilor, alcătuit din cei care gânguresc, virtuos, că ei numai antisemiţi nu sunt, ba dimpotrivă, doar că sunt foc de îngrijoraţi, că „noua lege ar putea să alimenteze antisemitismul”!

E cazul să-i calmăm pe aceşti mari neliniştiţi? Să le amintim nedumeriţilor, aşa cum face Elisabeth Ungureanu, că legea 217/2015 „nu interzice nicio carte, niciun erou al neamului care NU a fost condamnat pentru genocid, crime impotriva umanitatii si crime de razboi”, dar că, „...la baza oricărui genocid stă o idee. O idee care a născut o ideologie. O ideologie prin care s-au pierdut multe vieţi omeneşti…"Şi că înseamnă a-i face cultul personalităţii a numi o stradă după o persoană. Care, să spunem, chiar credea, ca Petre Ţuţea, că “orice român trebuie absolut să fie legionar”. Nu îi chemăm deci pe tinerii români locuitori sau vecini ai străzii cu pricina să îmbrăţişeze legionarismul?

Să le amintim altora că, dacă au încredere în curţile româneşti când îi condamnă definitiv sau provizoriu pe un Dan Voiculescu, pe alţi penali şi oligarhi postcomunişti, ori pe un Vişinescu, pot pleca de la premisa că justiţia românilor nu e tocmai străină de limba română? Că judecătorii vor înţelege prin urmare ce semnificaţie au sintagme, ori cuvinte, ca ura de rasă, ca ura de clasă, ca antisemitism, că vor pricepe sensul noţiunilor de genocid şi crimă împotriva umanităţii? Că vor şti să distingă opera de biografie şi deci să aplice legea judicios?

Să le amintim toate acestea? Să menţionăm că toate aceste dezbateri sunt de fapt "fumate", că au început de mult şi mai au loc, sporadic, în Germania, în Israel, în SUA, Franţa ori Marea Britanie, când apar noi generaţii de needificaţi? Să le explicăm că antisemitismul nu se naşte din protestul evreilor urâţi, discriminaţi, ucişi? Că e exact pe dos, de vreme ce discriminarea sau exterminarea evreilor sunt rezultatul maladiei numite antisemitism, nu invers şi că a o combate înseamnă a te civiliza, iar a o trece sub tăcere echivalează cu a o extinde?

Să îi mai lămurim pe nelămuriţi ce înseamnă asumarea integrală, fără rest şi fără hiat a trecutului? Că toate totalitarismele, inclusiv comunismul şi TOATE crimele trebuie condamnate, dar că nu sunt toate o apă şi un pământ, în speţă genocid, iar comparaţiile forţate nu fac decât să compromită memoria victimelor ambelor sisteme totalitare, care au însângerat veacul al XX.lea? Că despărţirea fără echivoc de fascism şi osândirea nazismului, legionarismului, antonescianismului, ca şi pe autorii morali ai genocidului, pe un Heidegger, Celine, Knut Hamsun, Nae Ionescu şi toţi ceilalţi constituie mai mult decât un act de igienă morală necesar? Că asumarea autentică, totală a trecutului reprezintă ancorarea în societăţile civilizate şi în setul de valori occidentale, în a căror sferă am ales să fim, prin aderarea la NATO şi UE şi-al căror viitor, în libertate, vrem totodată să-l împărtăşim?

Şi să mai precizăm că, în acest scop, nu e nevoie de „memorii simetrice”, ori de o absurdă competiţie între fascism şi comunism şi nici de evacuarea din cetate, din studiu şi discurs, a operelor valabile ale unor scriitori sau gânditori care au derapat, iar legea în cauză nici nu reclamă, nu instituie, nu presupune şi nu forţează o astfel de eliminare!

Nimic n-a demonstrat mai clar necesitatea legii decât vehemenţa, limbajul încărcat, stupiditatea, laşitatea, clişeele, fetidul bagaj ideologic, cu care a fost respinsă. Dar legea e ca floarea, primăvara. N-ajunge, singură. Dacă vaietele şi gemetele nu declanşează o amplă operă de educare a românilor neştiutori de către cei ce ar trebui să ştie, dar se cred îndreptăţiţi să-şi consolideze popularitatea tăcând ori elogiind ceea ce, fără un amplu aparat critic, nu e de elogiat, totul va fi fost degeaba. Totul. Iar democraţia românească se va fi dovedit, din nefericire, un pitic cu picioare de lut.