1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Nostalgii anticapitaliste

Puseurile critice anticapitaliste din ultimii ani se manifestă tot mai pregnant în sfera dezbaterilor publice şi academice şi în paginile unor scrieri de specialitate. Care sunt însă cauzele acestui fenomen?

default

Marx şi Engels - grup statuar în Berlin

La scurtă vreme după prăbuşirea Cortinei de Fier, pentru Francois Furet era limpede că, în viitorul apropiat, capitalismul va lua forme asemănătoare celora de la finele secolului XIX. Cînd regretatul istoric al Revoluţiei Franceze şi al Iluziei comuniste schiţa această perspectivă, globalizarea bătea deja la uşă.

Dezastrul socialismului real existent din ţările „frăţeşti” ale fostului bloc comunist, odată scos la lumină în văzul întregii lumi, contrasta într-atît cu libertăţile, bunăstarea şi tihna democraţiilor occidentale, încît conferea virtuţi paradisiace capitalismului, idealizînd triumful acestuia. Era momentul în care Francis Fukuyama imagina sfîrşitul istoriei „în cea mai bună din lumile posibile” (spre a-l cita pe Voltaire, care în romanul său „Candide” luase în răspăr optimismul lui Leibniz).

Începutul mileniului al treilea avea să răstoarne previziunile lui Fukuyama, confirmînd presimţirile lui Furet. Capitalismul este luat sub lupă de analişti şi filozofi care-i conferă noi atribute: el este de-acum unul dezlănţuit, sălbatic, turbo. Criza bancară din 2008, urmată de criza datoriilor, declanşează varii reacţii critice, începînd cu cele intelectual-filozofice, sfîrşind cu cele emoţional-ideologice. Sistemul fiind lipsit de alternativă, el rămîne, în mod consolator, ceea ce s-a dovedit a fi dintotdeauna şi anume, reformabil. În sine însă,conştiinţa acestui fapt nu se soldează cu o atenuare a vehemenţei cu care adversarii capitalismului îi proorocesc acestuia sfîrşitul.

Barometru al stărilor de spirit, piaţa de carte reflectă în ultimii ani recrudescenţa fobiilor anticapitaliste. Este suficientă citarea unor titluri precum manifestul lui Stéphane Hessel „Indignaţi-vă!”, demonstraţia lui Ulrich Schäfer, de ce dezlănţuita economie de piaţă va eşua, sub titlul „Crash”, dubiile lui Roger de Weck, dacă nu cumva există şi un capitalism mai bun, în cartea „După criză” ori sumbra proorocire a lui Paul Mattick, una din foarte numeroasele din ultima vreme, cum că sistemul capitalist occidental îşi trăieşte ultimele clipe. Laolaltă,aceste scrieri anticapitaliste ar putea trece drept surogate ale religiei în sensul în care Raymond Aron considera marxism-leninismul o religie secularizată la care au aderat intelectualii, inclusiv cei occidentali, în anii 50.

Dar nu numai aceştia, chiar dacă aşa zisele convingeri s-au transformat în timp, în interes mai mult sau mai puţin "ştiinţific". Astfel, Tristan Hunt publică volumul „Omul care a inventat marxismul”, iar Robert Service va apărea pe piaţa de carte germană la vară cu o biografie despre Trotzki.

Faptul că la peste două decenii după prăbuşirea comunismului, resentimentele faţă de capitalism, în forma lor livrescă şi academică, s-au înteţit, s-ar putea datora atît recentelor excese ale economiei de piaţă cît şi unei incomplete şi superficiale confruntări cu trecutul comunist. Nici în timpul "socialismului real existent", nici după dispariţia acestuia, intelectualii occidentali nu au avut o atitudine critică pe măsura dezastrului moral, social şi economic, a dimensiunilor hecatombei lăsate în urmă de dictatura roşie. Sub eticheta luptei împotriva fascismului, simpatiile occidentale faţă de comunism au rămas onorabile iar personajele care le nutresc, frecventabile.