1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Nostalgia şi sărăcia

La două decenii de la reunificarea Germaniei, populaţia crede că procesul nu s-a încheiat. Despre promisiuni şi dezamăgiri discută astăzi şi politicienii de la Berlin.

Wolfgang Schäuble (RFG) şi Günther Krause (RDG) parafau reunificarea la 31 August 1990

Wolfgang Schäuble (RFG) şi Günther Krause (RDG) parafau reunificarea la 31 August 1990

" Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană decid desăvârşirea unificării Germaniei în pace şi libertate, în deplin respect faţă de cei care, pe căi paşnice, au contribuit la independenţa necesară unei Germanii unite" - aşa începe textul " Tratatului pentru reunificarea Germaniei". La 31 august 1990, documentul, cu peste 1000 de pagini, împărţit în nouă capitole, era semnat - într-un cadru festiv - de către negociatorii celor două părţi, ministrul federal de interne de la vremea respectivă, Wolfgang Schäuble, şi secretarul de stat din Germania Democrată, Günther Krause.

În document se stabilea şi desăvârşirea practică a unificării la 3 octombrie 1990, dată care avea să devină ziua naţională a Germaniei de astăzi.

Studentenkorrespondentin Arden Pennell Stasi Bilder

Arhive STASI

Tratatul reglementa aspecte ale organizării interne, dar conţinea şi prevederi care continuă să fie contestate, precum regulile privind avorturile şi regimul privind accesul la dosarele STASI.

La două decenii după unificare, fiecare al doilea cetăţean german se declară împotriva deciziei parafate la 31 august 1990. Potrivit unui sondaj publicat de Asociaţia Solidarităţii Populare, " unificarea nu este considerată ca fiind desăvârşită", după cum a ţinut să precieze astăzi, 31 august, la Berlin preşedintele asociaţiei, Gunnar Winkler.

Mai mult chiar, peste jumătate din persoanele chestionate cred că există încă diferenţe între cele două părţi ale Germaniei şi că acestea se vor menţine şi în următorii 50 de ani. Unul din zece est-germani duce dorul Germaniei Democrate, iar 11 procente din vest-germani regretă demolarea Zidului Berlinului.

Teama de viitor

Dank sei dem Flaschenpfand - Armut in Deutschland

Sărăcia pe străzile Germaniei de astăzi

Deşi majoritatea germanilor sunt mulţumiţi cu modul în care decurge propria lor viaţă în acest moment, aproape un sfert dintre cei intervievaţi se tem de ce le va aduce viitorul.

" Trebuie să evităm cu toate mijloacele instalarea sărăciei în rândul populaţiei", a mai susţinut astăzi Winkler, exemplificând cu date din statisticele oficiale. Nu mai puţin de 18 procente din germanii de peste 18 ani trăiesc la graniţa sărăciei, adică trebuie să supravieţuiească cu mai puţin de 798 de euro pe lună.

În ciuda nemulţumirilor populaţiei şi a cifrelor care atestă că reunificarea celor două Germanii nu este finalizată, politicienii de vază marchează printr-un moment festiv împlinirea a două decenii de la semnarea "Tratatului pentru reunificarea Germaniei".

Autor: Alina Kühnel

Redactor: Alexandra Sora