1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Normalitate şi anormalitate

Brusc, cu ocazia carnavalului, "normalitatea" devine oarecum mai puţin atragătoare. Ce este însă normalitatea, cum se manifestă ea?

default

Din cuvântul "normalitate" poate fi uşor extras un alt cuvânt, anume "normă". În Germania avem un aşa-numit Institut pentru norme, numit, pe scurt DIN. Miile de norme fac ca hârtia DIN A 4 să încapă în copiator, becul în veioză sau cablul alimentator al aparatelor electrocasnice în priză. Normele sunt cele care favorizează apariţia succesului, spune institutul care se ocupă de ele pe pagina sa de Internet.

Purtătorul de cuvânt al Institutului spune că normele sunt indisolubil legate de comerţ, aducându-şi aportul la raţionalizare şi la asigurarea calităţii. Şi tot normele sunt cele care aduc Germaniei, anual, un profit de circa 16 miliarde de euro.

Norme practice

Normele acestea par a fi aşadar destul de practice, cel puţin la prima vedere. Pentru modul în care noi, oamenii, percepem normalitatea nu este însă responsabil institutul sus-menţionat. În lumea antică, sclavia era privită ca ceva normal. În Evul Mediu, a muri la vârsta de 30 de ani era, de asemenea, considerat a fi absolut normal. La fel de normală era şi părerea propagată în secolul 15 conform căreia pământul ar fi plat. Respectiva teorie, normală în acele vremuri, spunea că orice navă care ar ajunge la marginea mării ar risca să cadă în abis.

"Normalitatea" a trecut printr-un permanent proces de schimbare. Ceea ce ieri părea normal, astăzi pare o nebunie. "Normalitatea" este un termen cu multe valenţe. Privită din perspectivă pozitivă, normalitatea ia forma originalităţii, a creativităţii. Ea poate fi însă întruchipată şi de curaj sau de excentricitate. Comportamentul "anormal" are la rândul său cel puţin la fel de multe faţete. Nimeni nu poate să îşi imagineze că angajaţii unei bănci ar putea purta haine strident colorate şi nimeni nu priveşte vorbitul în gura mare în timpul slujbei duminicale ca pe un gest de normalitate.

Apelativele "anormalităţii"

Din noianul de apelative care descriu "anormalitatea" se numără termeni precum "pervers", "handicapat", "criminal" sau "bolnav". Fără imaginarea unei aşa-numite normalităţi nu am fi capabili să facem distincţii vitale în viaţa de zi cu zi, spune sociologul Doris Lucke de la Universitatea din Bonn.

"Am avut la un moment dat o studentă care s-a dus într-o cafenea din Bonn, a deschis o carte şi a început să citească. În clipa în care chelnerul a venit la ea pentru a-i lua comanda, fata i-a răspuns că tot ce îşi doreşte este să stea pe scaun şi să citească. A fost extrem de interesant de observat comportamentul chelnerului, scos brusc din rutina-i zilnică", povesteşte profesoara.

Prin astfel de experimente, sociologii vor să atragă atenţia asupra modului în care oamenii percep comportamentul normal şi să arate că există aproape întotdeauna o alternativă la acest normal. Normele reclamă adaptare - unii oameni devin însă iremediabil "outsideri", iar alţii încearcă să evadeze, măcar temporar, din normalitate.

Autor: Günther Birkenstock / Vlad Drăghicescu

Redactor: Robert Schwartz