1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Nord-africanii iau cu asalt insula italiană Lampedusa

Italia continuă să fie luată cu asalt de imigranţi nord-africani. Numai la sfârşitul săptămânii trecute, opt sute de imigranţi ilegali au ajuns pe insula Lampedusa, unde se află deja peste o mie de nord-africani.

default

Un nou transport de imigranţi

Primarul din Lampedusa a precizat că centrul de plasare al imigranţilor este pe cale de a exploda.

Aceşti oameni trăiesc precum animalele. În mijlocul gunoaielor, în propria lor urină”.

Spusele îi aparţin lui Bernardino de Rubeis. Primarul Lampedusei a ales cuvinte dure pentru a descrie situaţia actuală de pe mica insulă italiană.

Voi da un decret ca nimeni să nu mai fie acceptat în centrele de plasare a imigranţilor până când acestea nu se vor goli.”, anunţă de Rubeis.

Nou record

La sfârşitul săptămânii, Lampedusa a fost martora unui nou record. Recordul la numărul de imigranţi care au ajuns pe insulă. Aici trăiesc în prezent aproximativ două mii de imigranţi ilegali nord-africani. Situaţia lor şi a centrului de imigranţi este critică.

Italia este profund afectată de imigraţia ilegală. Conform datelor furnizate de Ministerul italian de Interne, numărul imigranţilor ilegali din Italia a crescut în primele şapte luni din 2008 cu circa 15 000, dublu faţă de perioada precedentă a anului trecut.

UNCHR Logo und Flüchtlingskind

Purtătorul de cuvânt al Comisariatului pentru refugiaţi al Naţiunilor Unite, Laura Boldrini, nu crede că măsura preconizată de primarul Lampedusei este una binevenită.

Trebuie să admitem un lucru. Avem de-a face cu oameni care fug din calea războiului şi care nu reprezintă nici un fel de ameninţare pentru Italia. Pentru mine contează ca autorităţile să îi mute pe imigranţi în altă parte, astfel încât centrul de emigranţi din Lampedusa să se elibereze.”

Mai multă pază

Primarul de Rubeis vede lucrurile în mod diferit. El solicită o mai bună păzire a centrului de imigranţi şi împrejmuirea acestuia cu sârmă ghimpată. Dacă nord-africanilor li se va permite în continuare accesul în centru, primarul va depune plângere împotriva autorităţilor pe motiv că acestea periclitează siguranţa publică.

Nici oamenii care locuiesc pe insula Lampedusa, nici turiştii nu trebuie expuşi unor astfel de riscuri atât de serioase. Imigranţii părăsesc centrul pentru a face rost de ţigări sau de alcool. Eu însumi i-am surprins câţiva dintre ei în stare de ebrietate, cu trei sticle de whiskey asupra lor.”

Luni, autorităţile au anunţat că au fost evacuaţi peste 500 de imigranţi. În pofida acestei măsuri, situaţia insulei Lampedusa continuă să fie dramatică. Peste 1500 de imigranţi trăiesc într-un loc destinat în mod normal unui număr de opt sute de persoane. Şeful centrului pentru emigranţi, Federico Miragliota, cosideră însă că situaţia actuală nu trebuie dramatizată.

Situaţia se află sub control şi diferă de celălalte situaţii similare de până acum prin faptul că se află mai multe poliţie la faţa locului. În interiorul centrului nu se înregistrează însă nici un fel de tensiuni.”

Cu certitudine, ambarcaţiunile ticsite cu imigranţi vor continua să ia cu asalt Italia. Călăuzele profită de faptul că Marea Mediterană este foarte liniştită în această perioadă a anului.

Mulţi imigranţi mor înainte de a ajunge la destinaţie. Ceilalţi, mai norocoşi, ajung pe insula Lampedusa.