1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nokia nu vede soluţii pentru păstrarea fabricii de la Bochum

Ovidiu Suciu24 ianuarie 2008

Conducerea companiei finlandeze Nokia şi-a reafirmat din nou determinarea să închidă fabrica de telefoane mobile din oraşul german Bochum, în pofida protestelor masive generate de această decizie în republica federală.

https://p.dw.com/p/Cwub
Angajaţii Nokia din Bochum protestează faţă de închiderea fabriciiImagine: AP

Preşedintele Nokia, Olli-Pekka Kalasvuo, a declarat că responsabilii concernului încearcă de câţiva ani să găsească soluţii viabile pentru uzina din Bochum.

Aceştia nu au ajuns la niciun rezultat, iar închiderea fabricii este singura opţiune.

Nici aceasta nu va fi însă una ieftină pentru Nokia, care va trebui să plătească despăgubiri de câteva zeci de milioane de euro, conform legislaţiei germane.

Mai mult, landul Renania de Nord-Vestfalia intenţionează să ceară înapoi subvenţiile de peste 40 de milioane de euro acordate Nokia.

Şeful companiei a insistat că este greu de crezut că se vor găsi soluţii de ultimă oră, la întâlnirile tot mai dese solicitate de reprezentanţii celor 2300 de angajţi de la Bochum, care îşi vor pierde locurile de muncă. Motivele invocate de conducerea Nokia pentru închiderea unităţilor de producţie de la Bochum şi mutarea lor în România sau Ungaria sunt costurile prea ridicate din Germania, în special cu salariile şi impozitele.

Olli-Pekka Kalasvuo s-a declarat surprins de reacţiile vehemente generate în Germania de anunţul închiderii fabricii de la Bochum şi a insistat că reprezentanţii Nokia nu au putut în aceste condiţii să pregătească cum trebuie anunţul de oprire a activităţii. Kalasvuo a insistat că Nokia trebuie să rămână competitivă şi profitabilă, pentru a-şi asigura viitorul ei şi al investitorilor săi, în condiţiile în care preţurile telefoanelor mobile au scăzut în medie cu 35% în ultimii cinci ani. Concernul finlandez are 130.000 de angajaţi în mai multe ţări.