Noile cooperative agricole

Intenţia de principiu este bună. Agricultura privată este divizată în parcele mici şi neproductive. În plus UE impune şi ea anumite criterii de performanţă comercială pentru acordarea subvenţiilor. O reformă este aşadar necesară.

Au existat precedente cel puţin la nivelul dezbaterii generale. Ţărăniştii se gîndiseră ei înşişi la o lege de acest fel după îndemnul lui Virgil Madgearu, care pledase înainte de război pentru cooperativele agricole. Totuşi PNŢCD nu a intreprins nimic întrucit la vremea respectivă prioritatea era restituirea terenurilor agricole. În răstimp Guvernul PNTCD a dat subvenţii ţăranilor cu pîmînt puţin, pînă la 5 hectare şi care pînă atunci nu primiseră nimic. Subvenţiile fuseseră direcţionate anterior de guvernul PDSR către Asociaţiile agricole constituite pe baza fostelor CAP şi către fermele de stat.

Acum la nivelul politicii generale asistăm la aceeaşi dispută. PSD încurajează fermele de mari dimensiuni, sugerînd că urmează modelul american pentru care pledase prin anii '90 fostul ministru al agriculturii comuniste, Angelo Miculescu, în timp ce PNL şi PD au convenit explicit atunci cînd au constituit Alianţa să sprijine fermele de dimensiuni medii, după modelul Uniunii Europene. Dar o politică coerentă menită să creeze un cadru general de dezvoltare a agriculturii româneşti nu a fost pînă acum aplicată.

O noutate a fost legea propusă în 2001 de cîţiva deputaţi PSD. După trei ani de stagiu prin sertare şi comisii, proiectul a intrat recent în dezbaterea plenului. Legea nu face trimitere la dimensiunile exploataţiei agricole şi se referă la toate domeniile agriculturii. În esenţă ea ar trebui să-i ajute pe ţărani să-şi vîndă mai uşor produsele şi să obţină subvenţii pentru diferite lucruri. Legea însă face un exces de reglementare care va descuraja pe ţărani. Ea limitează libertatea de acţiune şi impune prea multe condiţii. O cooperativă va trebui să respecte constituirea anumitor fonduri financiare printre care şi unul cultural. În plus se poate vedea intenţia de centralizare a economiei agrare private prin intermediul Uniunilor cooperatiste. Conducerea uniunilor cooperatiste va deţine aşadar o cota importanta pe piaţa agricolă şi va deveni un actor politic puternic fără să se preocupe de opiniile membrilor săi de rînd. Este de semnalat mai ales faptul că legea reglementează înfiinţarea Uniunii Naţionale a Cooperativelor agricole, în aşa fel încît, deşi nu o spune explicit, o cooperativă nu va putea refuza înscrierea în Uniune.

Se poate prespune ca o astfel de lege nu îi va încuraja deloc pe ţărani să se asocieze, pentru că pare prea complicat pentru ei să întrunească condiţiile şi în plus li se neagă libertatea de asociere. Dar este uşor de văzut că toate asociaţiile agricole care au fost constituite pe temeiul CAP-urilor îşi vor schimba rapid statutul juridic. Asociaţiile, care sînt deja exploataţii mari şi care nu au nevoie de concentrare vor deveni peste noapte cooperative agricole cu scopul de a beneficia de scutiri de taxe vamale, de scutiri de impozite timp de 5 ani şi de a beneficia ulterior de subvenţiile agricole ale UE. Legea aceasta nu este, se pare, făcută pentru ţăranii cu pămînt puţin, ci pentru administratorii asociaţilor agricole şi pentru arendaşi. Efectul este că ţăranii săraci vor fi din nou descurajaţi şi striviţi definitiv într-o competiţie inegală.