1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Noi scăderi la burse, de teama extinderii crizei la Franţa

Teama de o extindere a crizei din zona euro asupra Franţei a dus la căderea burselor. Pierderile principalelor bănci franceze la bursa din Paris s-au situat între 20% (Société Générale) şi 16,1% (Crédit Agricole).

default

Problemele cu care se confruntă Grecia, Portugalia şi Irlanda sunt binecunoscute, iar situaţia datoriilor Spaniei şi Italiei este de asemenea aproape critică. Însă în prezent, în mod surprinzător, la bursele europene se înteţesc zvonurile că Franţa ar fi următorul canditat pe lista ţărilor din zona euro care pierd controlul asupra datoriilor publice.

Expertul agenţiei de rating "Standard & Poor's", responsabil pentru piaţa financiară europeană, Moritz Krämer, a declarat într-un interviu acordat postului german de televiziune ARD:

"În zona euro avem mai multe ţări cu greutate în cazul cărora considerăm mare riscul de a intra într-un impas financiar. Acestea ar fi Spania sau Italia, nu însă Franţa."

Şi preşedintele băncii franceze Société Générale, Frédérik Oudéa consideră zvonurile privind o incapacitate de plată a Franţei drept absurde:

Frankreich Nicolas Sarkozy Ministertreffen

Reuniune de criză la Paris, cu Nicolas Sarkozy şi miniştri săi

"Am fost foarte surprins de zvonurile apărute la bursă. Agenţiile de rating au decis de curând că Franţa rămâne la cel mai bun nivel cu ratingul AAA", spune Oudéa uimit.

Într-adevăr, nici una din agenţiile de rating nu intenţionează să reducă bonitatea Franţei. Desigur că situaţia se poate schimba, dat fiind că Franţa are şi ea datorii de stat de aproape 5% din PIB, însă toate cele trei agenţii de rating importante au anunţat recent că Franţa este din punctul lor de vedere capabilă să-şi ramburseze toate datoriile.

Legat de o posibilă incapacitate de plată a băncii Société Générale, Oudéa spune răspicat:

"În momentul de faţă la burse circulă astfel de zvonuri privind băncile franceze. Cu doar câteva zile în urmă se spunea acelaşi lucru despre băncile britanice sau italiene. Toate aceste zvonuri nu sunt bune de nimic."

Autori: Mischa Erhardt/ Maria Pascu
Redactor: Medana Weident

Vă mai recomandăm