Noi faţete ale Europei

După prăbuşirea dictaturii ceauşiste, reintrarea în Europa a devenit o obsesie românească. Obsesie îndreptăţită, care urmează să-şi găsească definitiva împlinire în anul 2007. Dar cum arată această Europă, în rândurile căreia am şi început, de fapt, să ne integrăm? Ea nu mai este Europa de dinainte de război, nici cea la care priveau cu jind popoarele din est pe vremea cortinei de fier. Noi fenomene i-au schimbat şi-i schimbă faţa neîncetat. La înţelegerea lor contribuie din plin lectura unei reviste extrem de bine informate, cu antene la surse din cele mai competente, cum este "Lettre internationale".

Ultimul număr se deschide cu un articol intitulat ”Europa revine”, semnat de istoricul şi publicistul german Karl Schlögel. La prima vedere, aspectele pe care le înfăţişează autorul aparţin unor mărunte schimbări locale, însă din reunirea şi împletirea lor se compune tabloul spectaculos al unui imens furnicar uman, al unei vaste reţele de comunicaţii fără de care n-ar fi de conceput Europa actuală. Nenumărate companii de transporturi asigură circulaţia de la un capăt la altul al Europei. O circulaţie care fusese gâtuită aproape o jumătate de secol, şi care revine în proporţii incomparabil sporite. Mici localităţi necunoscute până mai ieri devin noduri de mare importanţă ale acestei circulaţii neîntrerupte. La punctele de graniţă înfloresc târguri gigantice de autovehicule. Oamenii îşi îmbogăţesc orizontul geografic, învaţă să vorbească mai multe limbi, creşte interesul pentru turism, pentru cunoaşterea reciprocă. Vorbind despre noul tip de ghiduri turistice, despre universităţile multinaţionale sau chiar despre internaţionalizarea gastronomiei, Karl Schlögel trage concluzia că toate aceste fenomene ale intercomunicării contribuie într-o măsură incredibil de mare la înlăturarea vechilor stereotipii, la dezvoltarea schimburilor de experienţă, la generalizarea ideilor avansate.

Experienţele politice şi sociale reuşite sau măcar promiţătoare sunt oglindite şi în alte articole din ”Lettre internationale”. Rodica Culcer scrie despre succesele Portugaliei, o ţară mică şi săracă. ”In numai trei decenii – de la dictatură la preşedinţia Comisiei europene” se intitulează articolul ei. Iată un exemplu încurajator. Neal Acheson analizează perspectivele de progres, încă pline de contradicţii, ale Gruziei şi ale unor gruzini pe care-i numeşte ”primii europeni din Tbilisi”. Fireşte, cerul Europei e departe de a fi lipsit de nori. Evocînd momente dureroase trăite sub regimul comunist din România, Herta Müller, în eseul ”Regele se înclină şi ucide”, vorbeşte tulburător despre frică. Acest sentiment îşi găseşte ecouri actuale într-un pasaj despre neonaziştii germani, a căror căpăţână rasă – scrie autoarea – ”ascunde un creier jalnic” şi al căror corp ”dresat să-şi urmeze instinctele” se transformă în ”unealtă de atac”. Democraţia europeană e puternică, dar ea trebuie apărată. In rubrica dedicată beletristicii, ”Lettre internationale” publică un fragment din romanul lui Jose Saramago ”Eseu despre luciditate”. Sub acest titlu neobişnuit pentru un roman, scriitorul portughez, laureat al premiului Nobel, imaginează o fabulă îngrijorătoare despre problemele dificile legate de păstrarea şi consolidarea unei democraţii. Europa ne aşteaptă cu zâmbetul pe buze, dar şi cu fruntea încreţită de multe nelinişti şi de mari responsabilităţi.