1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

"Noi, europenii, trebuie să rămânem împreună"

În discursul său de marţea trecută, prilejuit de împlinirea a 21 de ani de la căderea zidului care despărţea cele două Germanii, Hermann van Rompuy a subliniat importanţa unificării europene.

default

Herman van Rompuy vorbind despre Europa la muzeul Pergamon din Berlin

Ziua de 9 noiembrie ar putea fi numită "ziua destinului german". Ea marchează nu doar noaptea începerii pogromului din 1938 împotriva evreilor, în timpul celui de-al treilea Reich, ci şi ziua în care zidul Berlinului a căzut. Importanţa istorică a acestor două evenimente nu se rezumă însă strict la Germania. Ele au marcat întregul continent european, a declarat, la rândul ei, cancelarul Angela Merkel.

Angela Merkel in der Synagoge an der Rykestrasse in Berlin

Cancelarul german creştin-democrat, Angela Merkel

"Ziua de 9 noiembrie reprezintă unul din motivele de bază ale unificării europene, care trebuie să apere şi să asigure principii precum libertatea, pacea şi demnitatea umană. Fără libertate nu există stat de drept, fără libertate nu există nici diversitate, nici toleranţă. Libertatea este piatra de temelie atât în interiorul, cât şi în exteriorul Europei", a declarat cancelarul Angela Merkel.

Ziua destinului german

La iniţiativa unor asociaţii europene, în fiecare an, pe 9 noiembrie, vor avea loc la Berlin discursuri precum cel de marţea trecută. Anul acesta, preşedintele Uniunii Europene, Hermann von Rompuy, a fost prima persoană care, pe 9 noiembrie, şi-a exprimat gândurile, parţial în limba germană, la Muzeul Pergamon din Berlin.

"Ideea europeană este cel mai de succes şi mai liberal proiect din lumea de după 1945. A unificat întregul continent, aducând pace şi prosperitate oamenilor. Astăzi, 500 de milioane de femei şi bărbaţi din Uniunea Europeană beneficiază de un fundament pe care pot construi o mai bună Europă", a declarat Hermann von Rompuy, preşedintele Uniunii Europene.

Ţările din fosta Iugoslavie, în UE

"Europa s-a unit definitiv în clipa în care ţările din fostul bloc sovietic au aderat la Uniune", a mai spus Rompuy, care n-a uitat să menţioneze că "mai este un pas de făcut, anume integrarea în UE a ţărilor din fosta Iugoslavie". Integrarea ţărilor din vestul Balcanilor va pune punct ultimului război civil din lunga istorie europeană.

"Tuturor celor care afirmă că războiul este prea adânc ancorat în istorie, că pacea nu mai poate juca un rol cheie în Europa, că această tematică nu mai este de interes pentru tânăra generaţie, tuturor acestora aşadar, eu le sugerez să meargă în zonele măcinate încă de conflicte şi să ceară părerea celor tineri", a mai declarat Herman von Rompuy.

Autor: Matthias Bölinger / Vlad Drăghicescu

Redactor: Ovidiu Suciu