1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Noi directive UE privind producţia de jucării

UE interzice în componenţa jucăriilor substanţele chimice care provoacă maladii precum cancerul sau care pot antrena modificări genetice iar jucăriile care conţin piese mici vor fi supuse unor verificări mai amănunţite

În anul 2007, concernul Mattel a retras din circulaţie milioane de jucării contaminate cu plumb

În anul 2007, concernul Mattel a retras din circulaţie milioane de jucării contaminate cu plumb

Proiectul de lege propus de Comisia Europeană a fost determinat de scandalul provocat de concernul american Mattel care a fost obligat să retragă din circulaţie milioane de jucării, produse în China, contaminate cu plumb.

Astăzi, Parlamentul de la Strasbourg va decide asupra unei reforme a reglementărilor privind producţia de jucării, care sunt vechi de 20 de ani. Deputatul social-democrat din Parlamentul european, Evelyn Gebhard, consideră că: „Este strigător la cer că legislaţia privind produsele cosmetice este mai modernă decât cea privind jucăriile”.

Astfel, Gebhard consideră că propunerea Comisiei Europene trebuie adoptată de Parlament cât mai repede.

„Păpuşile nu vor mai mirosi a căpşuni, pentru că soluţia care provoacă acest miros este periculoasă pentru copii. Iar în ceea ce priveşte partea mecanică putem spune foarte clar că nu se va mai întâmpla ca anumite părţi ale jucăriilor să se desprindă, aşa că pericolul de a fi înghiţite de copiii mici va fi eliminat. În plus, jucăriile adăugate alimentelor, precum cele din pachetele de fulgi de porumb, vor trebui să fie împachetate separat”, a declarat Gebhard.

Interdicţia de folosire a chimicalelor cancerigene nu include bateriile şi microcipurile. Aceste părţi electronice vor trebui însă să fie înşurubate în interiorul jucăriilor, pentru a împiedica accesul copiilor la acestea.

Comisia pentru piaţa internă a Parlamentului de la Strasbourg a aprobat deja propunerea Comisiei Europene iar experţii estimează că proiectul de lege va fi aprobat fără probleme şi de deputaţii europeni.

„Reglementările vor intra în vigoare din februarie-martie 2009. Sper că producătorii de jucării vor ţine cont de noua legislaţie pentru ca de Crăciun în anul 2009 să nu existe nici un fel de probleme”, a adăugat Gebhard.