1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Noi asasinate în efigie

S-a minţit poporul cu televizorul acum 23 de ani? Tragedia minţitului de popor la televizor va continua probabil neabătut în România.

Într-o ţară în care s-a înstăpânit oligarhia şi accesul la informaţie autentică şi la interpretarea ei corectă nu sunt la îndemâna tuturor, televiziunile sunt altceva decât ar trebui să fie.

Sunt sursă de îndoctrinare şi de utopie, aparat de propagandă, ministere ale adevărului, guverne, parlamente şi justiţii alternative, pe scurt, părţi cheie ale unui sistem nedemocratic sau chiar antidemocratic, care amalgamează puterile, în loc să le separe, aşa cum e normal în statele de drept.

În România, pare că pot fi număraţi pe degetele unei mâini intelectualii autentici rămaşi fideli USL. S-au împuţinat galopant după puciul din 2012, după dezgustătorul spectacol antieuropean şi antioccidental al mitingului electoral al candidaţilor USL de pe marele stadion, din toamna aceluiaşi an, precum şi după derapajele repetate culminând cu cel din „marţea neagră” de care se face vinovată stânga social-liberal-conservatoare.

Unul din aceşti ultimi intelectuali rămaşi loiali USL, dar perfect capabil să gândească şi cu propriul cap este Stelian Tănase. În săptămâna de graţie dintre 16 şi 22 decembrie liberalii l-au propus pentru funcţia de director interimar al TVR.

Or, a prelua frâiele martirizatului TVR, o televiziune publică distrusă şi redusă la insignifianţă în timpul celui mai catastrofal mandat în fruntea ei, care s-a încheiat recent cu demisia lui Claudiu Săftoiu, e oricum o misiune ingrată. În fruntea ei ar fi nevoie de un jurnalist competent dublat de un manager capabil, care să aibă şi suficientă susţinere politică spre a convinge majoritatea USL-istă să accepte tratarea omenească, şi nu ca pe o Cenuşăreasă, a TVR.

E, ca atare, greu de crezut că, odată ajuns în fruntea TVR cu susţinerea PSD, omul PNL se va vedea în stare realmente să repare monstruozităţile comise de precedenta conducere USL-istă a televiziunii publice. Care, nu trebuie uitat, a invocat economisirile spre a mutila instituţia, amputându-i membrele cele mai utile, în speţă canalul cultural şi cel de ştiri, TVR Info.

Cât de importantă, pentru români, ar fi o televiziune realmente informativă, curată, obiectivă, independentă cu adevărat s-a mai vădit, în aceste zile, când un nou conflict a izbucnit între Antena 3 şi personalităţi proeminente din zona de centru-dreapta a spectrului politic.

Atacate la emisiunile postului înfiinţat cândva de turnătorul Securităţii, Dan Voiculescu, multimilionar condamnat recent ca infractor de drept comun, s-au văzut din nou, oare pentru a câta oară, oameni politici ireproşabili moral şi intelectual. E vorba de Monica Macovei şi de Teodor Baconschi. Pe ambii, maşinăria de propagandă a USL îi urmăreşte de mult, cu neostoită furie.

Într-un stil şi cu metode tipic securiste această maşinărie a încercat din nou să dezgroape un trecut care să discrediteze cele două remarcabile personalităţi, bucurându-se de un prestigiu şi o reputaţie internaţională prea solide şi credibile pentru gustul oligarhiei de la Bucureşti.

Nu s-a găsit decât dedicaţia pe o carte dăruită de Baconschi unui securist, acum aproape un sfert de veac, în scopul eliberării unui paşaport de plecare din ţară, precum şi decorarea unui tată de către dictator, de care nu poate fi vinovată fiica în vreun fel.

Că Antena 3 consideră asemenea fleacuri destul de importante pentru a fi aruncate pe piaţă nu e de colo şi nu e doar un reflex securist. E un fapt semnificativ pentru un mediu al cărui terorism mediatic, ale cărui campanii şi asasinate în efigie au constituit şi subiectul unor ziare occidentale de prestigiu, precum Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Scoaterea la iveală a unor bagatele de o banalitate supremă pentru statul poliţienesc condus de Nicole Ceauşescu, la decenii de atunci, de către o instituţie înfiinţată de un delator al poliţiei politice ceauşiste e, în plus, nu numai ridicolă pentru televiziunea de casă a unui fost securist. E şi simptomatică, până la un punct, pentru personalităţile vizate. Fiindcă, în ciuda posibilelor lor erori din trecut, Monica Macovei şi Teodor Baconschi se vădesc, iată, atât de greu de demontat încât actualul minister orwellian al „adevărului” nu dispreţuieşte nici un detaliu, oricât de insignifiant, pentru a încerca să-i desfiinţeze.

Pe de altă parte, pare „normal” să se producă astfel de atacuri. Fiindcă parlamentarii USL, o uniune politică forjată sub semnul antibăsismului şi al justiţiei controlate, de acelaşi Dan Voiculescu, împreună cu liderii PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au trecut, în marţea neagră, la legalizarea hoţiei şi corupţiei la nivel înalt.

Fuseseră denunţaţi, fireşte, ca mafioţi, ca întemeietori ai unui nou sistem feudal şi ca gropari ai democraţiei şi statului de drept. Apoi, iarna, popularitatea guvernanţilor are oricum de suferit. În fine, în lipsa unei propagande competente există riscul ca sărăcia tot mai extinsă, neajunsurile economice şi cele ale sistemului de sănătate precum şi problemele de imagine confruntându-i pe români în occident să li se impute, în mod natural, politicienilor puterii.

În consecinţă, încrederea românilor în tot mai şubreda Uniune Social-Liberală riscă să se erodeze şi să se deprecieze mai rapid şi mai durabil, înaintea decisivului an electoral 2014, decât sperase dezbinatul terţet Ponta-Antonescu-Voiculescu. Ca antidot se recurge, ca de atâtea ori, la împroşcarea cu noroi a celor ce nu pot fi învinuiţi de vreo complicitate la hotărârile din marţea neagră.

Dacă nu te poţi ridica din mlaştină, încerci să-i pui la pământ pe cei rămaşi în picioare. Sunt, deci, puţine şanse să se poată frâna campaniile de ură şi linşaj mediatic ale televiziunilor de partid ori să se nădăjduiască într-o contrapondere, furnizată de TVR. În acest domeniu, doar o schimbare structurală va mai putea ameliora situaţia.