1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Noi alianţe antiteroriste

Combaterea ameninţărilor extremiste , separatiste şi teroriste a stat în atenţia participanţilor la summitul de la Bischkek, încheiat cu semnarea unui tratat pe termen lung .

default

O fotografie de familie, asemănătoare celeia de la G 8, îi reuneşte pe şefii de stat şi de guvern din şase ţări ale Asiei Centrale, Kazahstan, Uzbekistan,Tadjikistan,Kirgistan, care fac parte din aşa numita Organizaţie pentru Cooperare de la Shanghai, ai cărei lideri sunt Rusia şi China.

Summitul actual, găzduit de Kirghistan la Bischkek, a întrunit şi participarea şefilor de stat din cele patru ţări din Asia Centrală : Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kirghistan precum şi, în calitate de invitaţi, preşedintele Iranului, al Afganistanului şi Turkmenistanului. Cu toţii vizează şi constituirea unei contraponderi la hegemonia mondială a Americii. Pe marginea reuniunii s-au făcut auzite şi intenţiile de a solicita Statelor Unite să-şi retragă baza militară aeriană de la Manas. Anul trecut, Uzbekistanul a adresat o cerere similară Washingtonului , cu sprijinul Organizaţiei de la Shangai pentru Cooperare. America s-a conformat .

Evoluţia organizaţiei de la cooperarea economică spre cea militară pare a fi pe placul preşedintelui Putin care a declarat :

„Incercarea de a soluţiona individual problemele globale şi regionale este lipsită de perspectivă. De la fondare, Organizaţia de Cooperare de la Shanghai demonstrează prin activităţile ei, eficienţa eforturilor colective pentru a face faţă imperativelor şi pericolelor precum şi pentru a extinde cooperarea economică şi umanitară. Nu încape nici o îndoială că rolul nobil şi creator al organizaţiei sporeşte an de an.”

Dacă Vladimir Putin crede că acest rol sporeşte şi prin invitarea preşedintelui Ahmadinejad la summitul SCO – este o întrebare lipsită de răspuns. Oricum, preşedintele iranian s-a slujit de ocazie pentru a- lansa din nou tirade antiamericane.

Participarea Afganistanului şi Turkmenistanului la reuniunea de la Bischkek indică şansele extinderii Organizaţiei de la Shanghai, Turkmenistanul are şanse de a deveni curînd membru, ceea ce nu convine Washingtonului, dar şi India, China şi Mongolia ar putea face peste nu multă vreme parte din această alianţă extrem - orientală ale cărei principale obiective au fost precizate tot de preşedintele Vladimir Putin: „Neîndoielnic, consolidarea securităţii statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai , şi în primul rînd neutralizarea pericolului terorist, a separatismului şi extremismului, deţin un rol cheie. Activitatea de elaborare a acordului trebuie dusă paralel cu manevrele anti - teroriste, cu pregătirea pînă la capăt a cadrelor necesare acestei misiuni.”

Putin, pentru care acest summit pare a fi ultimul în calitatea de şef al Kremlinului, i-a invitat pe participanţi peste graniţă, în Rusia. In oraşul Celiabinsk şefii de stat asistă la faza finală a manevrelor comune ale Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai , desfăşurate sub deviza Misiunea de pace 2007.