1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nodul gordian cipriot

Bernd Riegert/Ana-Maria Tighineanu17 octombrie 2006

Prăpastia dintre Uniunea Europeană şi guvernul turc devine tot mai adâncă, iar ambele părţi trebuie să aibă mare grijă ca obstacolele dintre ele să nu devină, până la sfârşitul anului, insurmontabile.

https://p.dw.com/p/B1JI
Ministrul turc de Externe, Abdullah Gül, la reuniunea Miniştrilor europeni de Externe de la Luxemburg (16.10.2006)
Ministrul turc de Externe, Abdullah Gül, la reuniunea Miniştrilor europeni de Externe de la Luxemburg (16.10.2006)Imagine: AP

Eşecul negocierilor de aderare cu Turcia ar fi catastrofal pentru politica externă a UE. Prestigiul Comunităţii în Turcia ar fi distrus şi n-ar mai exista nici un mijloc de a exercita presiuni la Ankara, pentru punerea, cât mai rapid, în aplicare a reformelor stringente. Legarea cât mai strânsă a Turciei de Europa este un ţel foarte corect din punct de vedere strategic. În cazul eşuării negocierilor, acest scop vital pentru interesele Comunităţii s-ar amâna pe o perioadă nedefinită. Iar în cadrul Comunităţii, conflictul latent dintre suporterii aderării Turciei la Uniune, precum Marea Britanie, şi adversarii acesteia, ca Franţa, de pildă, ar izbucni la suprafaţă.

Discordia legată de recunoaşterea Ciprului ar putea provoca un eşec prematur al negocierilor de aderare cu Turcia. De aceea, acest subiect spinos trebuie atacat şi rezolvat în decursul următoarelor săptămâni. Aparenta neputinţă a europenilor, după cum s-a văzut la reuniunea Miniştrilor europeni de Externe de la Luxemburg, lasă loc de îndoială asupra reuşitei următoarei extinderi a Comunităţii. Ministrul turc de Externe, Abdullah Gül, a insistat asupra faptului că ţara sa nu va recunoaşte Ciprul, nici măcar pe cale indirectă, câtă vreme UE nu va proceda în acelaşi fel cu nordul insulei, administrat de Turcia.

UE atrage atenţia, în replică, asupra contractului prin care Turcia s-a angajat deja să efectueze formalităţile vamale şi în cazul vaselor şi avioanelor cipriote, şi astfel să recunoască independenţa Ciprului, chiar dacă pe cale ocolită.

De cealaltă parte, guvernul cipriot rămâne, de asemenea, ferm pe poziţie, intenţionând chiar să recurgă la dreptul său de veto, în calitate de membru al UE, împotriva continuării negocierilor de aderare ale Comunităţii cu Turcia.

Iată cum se răzbună faptul că UE s-a grăbit să accepte în 2004 un membru aflat într-un conflict nerezolvat, şi încă în ciuda faptului că ciprioţii greci din sudul insulei respinseseră planul de reunificare propus de Naţiunile Unite.

Comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, a lansat ieri, la Luxemburg, pe un ton aproape implorator, ambelor părţi un apel la mai multă flexibilitate, pentru a putea face cu adevărat un pas înainte până la sfârşitul lunii decembrie. În răstimp, preşedinţia finlandeză a UE pregăteşte deja următoarea formulă de compromis, lipsită de conţinut, conform căreia problema turco-cipriotă se amână până după următoarele alegeri generale din Turcia, care vor avea loc anul viitor.

Dar chiar şi după scrutin, Turcia va trebui să accepte, pe termen lung, faptul că aderarea la UE este indisolubil legată de recunoaşterea Ciprului. În acest sens nu ajută la nimic tergiversarea problemei cu ajutorul unor discordii reînviate, cum ar fi cea cu Franţa, legată de genocidul împoriva armenilor. Criteriile comunitare de aderare nu prevăd necesitatea unei atitudini responsabile faţă de propriul trecut istoric. Astfel, genocidul împotriva armenilor nu poate fi un obstacol în calea aderării turciei. Ba dimpotrivă, Turcia nu are voie să devină victima unor interminabile noi condiţionări din partea Comunităţii. În schimb, problema cipriotă a fost din start, adică de acum 32 de ani, un criteriu esenţial al aderării şi de aceea ea trebuie soluţionată cât mai repede. Cu cât negocierile se prelungesc, cu atât vor pieri entuziasmul şi bună-voinţa de ambele părţi. De aceea, atât Ankara cât şi Bruxelles-ul trebuie să-şi facă, în sfârşit, curaj şi să atace conflictul cipriot cu responsabilitatea găsirii unei soluţii viabile.