1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

PUNŢI DE SUFLET

Nocivitatea fumatului

Guvernul german iniţiază o campanie împotriva fumatului, mai ales în rîndul tineretului. Situaţia este alarmantă; tinerii încep să fumeze tot mai devreme, deja de la 12 ani; dintre cei între 16 şi 19 ani fumează aproape jumătate, Germania deţinînd în felul acesta un trist record. În sprijinul unei politici de combatere a fumatului vin şi două studii recente efectuate de oameni de ştiinţă.

Auzim deseori fumători care se liniştesc pe ei şi pe cei din jur prin afirmaţii de tipul: "în loc de două pachete pe zi, nu mai fumez decît 10 ţigări" sau: "eu fumez ţigări slabe, cu filtru". Ei bine, ei se înşeală singuri - după cum dovedesc cele două studii.

Oameni de ştiinţă de la Universitatea statului Minnesota publică în "Journal of the National Cancer Institute" rezultatele unui studiu cu aproape o sută de fumători. În decurs de o jumătate de an, aceştia au redus doza zilnică de aproximativ 24 de ţigări mai întîi cu 25 %, apoi cu 50 %, în cele din urmă cu 75 %. În tot acest timp a fost analizată concentraţia în urină a unei substanţe extrem de cancerigene din tutun - nitrosamină. Concentraţia substanţei nocive a scăzut şi ea, dar într-o proporţie incomparabil mai mică. Chiar şi la fumătorii care au scăzut doza de la 25 de ţigări la numai 3 pe zi, valoarea a fost încă de 46 % din cea de pornire. Cercetătorii cred că explicaţia se află în aceea că fumătorii, lipsiţi de doza obişnuită, inhalează mai îndelung şi mai adînc.
O dată mai mult, specialiştii au putut demonstra că numai abstinenţa totală poate avea o influenţă benefică, reducînd considerabil riscul formării unui cancer pulmonar.

Un studiu de amploare, publicat în "British Medical Journal", aduce lumină şi în ceea ce priveşte ţigările "slabe". La începutul anilor '80, cînd s-au impus tot mai mult mărcile de ţigări cu conţinut mic şi foarte mic de gudron, a fost iniţiat în America un studiu, care arată acum că riscul unui cancer la plămîn sau trahee pentru cei ce fumează ţigări cu filtru cu conţinut diferit de gudron este la fel de mare. Şi aici explicaţia ar putea fi că fumătorul "trage" mai adînc din ţigară.
Studiul a mai arătat că la ne-fumători sau la cei care "s-au lăsat de fumat" pînă la vîrsta de 35 de ani, riscul apariţiei unui cancer pulmonar a fost minim.

În Germania au fost interzise acum specificările derutante "slab" sau "light" de pe pachetele de ţigări. Acestea vor mai putea fi văzute în comerţ numai pînă la data de 30 iunie 2004.
  • Data 03.03.2004
  • Autoare/Autor Elisabeta Sturdza
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2pG
  • Data 03.03.2004
  • Autoare/Autor Elisabeta Sturdza
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2pG