1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Nobleţea obligă

Politica redescoperă farmecul discret al sîngelui albastru, atestînd astfel implicit nevoia de repere şi valori în deruta generală provocată de criza economică şi financiară

default

Prinţul Eduard von Anhalt prezentînd arborele genealogic la familiei sale

Aristocraţia, mai ales cea germană cultivă discreţia prin tradiţie dar şi din pricina unei rezerve latente pe care şi egalitarismul perioadei post 68-iste, ostilă elitelor de orice fel, a alimentat-o multă vreme mai ales în mass media.

Dar cum aristocraţia constituie o minoritate şi cum drepturile minorităţilor se cer respectate mergînd pînă la discriminările pozitive propovăduite de hipercorectitudinea politică, ar fi fost de aşteptat ca mai din timp aristocraţia germană, atîta cîtă a mairămas, să-şi fi recucerit prestigiul mediatic, să fi fost mai prezentă pe scena politicii decît în paginile presei de bulevard.

A fost însă nevoie ca numirea lui baronului Karl-Theodor zu Guttenberg în funcţia de nou ministru al economiei să survină la scurtă vreme după premiera filmului „Misiunea Walkiria” avîndu-l drept erou pe celebrul conte von Stauffenberg, principalul actant al atentatului din nefericire ratat împotriva lui Hitler, pentru ca prin această dublă focalizare – politică şi cinematografică -aristocraţia să se impună din nou în atenţia opiniei publice.

Wirtschaftsminister Karl-Theodor zu Guttenberg auf dem Wirtschaftsforum in Berlin

Ministrul german al economiei Karl-Theodor zu Guttenberg la Forumul Economic din Berlin

Criza financiară şi economică, provocată şi de falimentul unor valori morale fundamentale, a dus la reinvestirea aristocraţiei cu virtuţi care, în linii mari, i-au fost dintotdeauna atribuite şi pe care le-a şi practicat: loialitatea, destoinicia, spiritul de sacrificiu în numele unei cauze nobile, simţul datoriei şi al responsabilităţii faţă de obşte şi tradiţii, faţă de valorile materiale şi spirituale moştenite sau date în custodie. Pe scurt, tocmai privilegiile de care nobilimea dispune sunt şi cele care o obligă să respecte un anumit cod moral şi de comportament. Ceea ce nu înseamnă că, aidoma oricărei alte comunităţi, aristocraţia nu-şi are şi ea oile ei negre.

Cînd pe locul ex-ministrului economiei Michael Gloss, plictisit de un mandat pe care nu şi l-a asumat cu prea mare tragere de inimă, a fost instalat aidoma unui deus ex machina Karl-Theodor zu Guttenberg, vlăstarului unei nobile şi străvechi familii de artistocraţi germani, reacţiile au fost împărţite: vechi şi banale idiosincrazii faţă de casta nobilimii au alternat cu exclamaţiile admirative pricinuite şi de ilustra genealogie a noului ministru al economiei, al cărui unchi, baronul Karl Ludwig von şi zu Guttenberg, aflat în rezistenţa anti-nazistă, a fost ucis de Gestapo.

Clasa politică germană mai a dispus şi mai dispune de cîţiva reprezentanţi ai vechii aristocraţii ( fostul preşedinte Richard von Weizsäcker oferă cel mai ilustru exemplu) dar faptul că simpla numire a tînărului baron zu Guttenberg în funcţia de ministru al economiei a reimpulsionat interesul şi, cel puţin pînă acum, încrederea faţă de această minoritate elitistă, poate fi interepretat drept reacţie de respingere a nivelării în jos a societăţii, petrecută în ultima vreme,drept formă de emancipare de sub tutela meritocraţiei financiare din ale cărei rînduri se „ridică” deloc nobila clasă a noilor îmbogăţiţi şi a evazioniştilor fiscali.

Intrarea unor reprezentanţi ai aristocraţiei pe scena politică deschide un orizont de aşteptare în care politica se poate prevala pînă şi în activităţile ei de zi cu zi, de cîteva din atributele concrete ale nobleţei.