1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Nobilii vagabonzi ai bibliotecilor

Viaţa bibliotecilor din oraşele de provincie bate un ritm lipsit de modernitate. Cu toată aparenta lor inactualitate, sălile de lectură adăpostesc o colecţie de fiinţe mirabile, vagabonzi dar în acelaşi timp nobili.

default

Cinci degete butucănoase cu unghii negre şi neîngrijite, apasă uşor pe clanţa unei uşi masive de lemn. Deşi picioarele găzduite de o pereche de tenişi de un roz găurit se saltă pe vârfuri, parchetul scârţâie violent. Nouă perechi de ochi se ridică neliniştite din mirosul gros de hârtie veche. După câteva momente de suspans, privirile clipesc uşurate. L-au recunoscut pe cel mai tânăr coleg al lor, Motorga Paul, bărbat fără ocupaţie, vârsta în jur de 30 de ani, locul naşterii necunoscut, posesorul unui rucsac gri-vişiniu şi al unui permis de intrare în sala de lectură a celei mai mari biblioteci din oraş.

PERSONAJELE

Ce citeşte Motorga Paul, unul dintre clienţii permanenţi ai sălii de lectură? „ Romane de-ăştia de dragoste, dar mai mult de-ăştia de creştinism. Acum citesc Istoria latină a creştinismului”. Paulică, căci aşa îi zic colegii de lectură, vine să citească cam de 2 ori pe săptămână, dar el e mai nou, nu a descoperit locul decât de vreo 3 ani.

O cititoare cu experienţă este însă doamna Melania Janeta Popescu, 65 de ani, fără pensie şi fără ajutor social, dar cu 2 volume de poezie tipărite în tiraj redus, ale cărei exemplare le poartă permanent într-o plasă Billa decolorată: „ De vreo 20 de ani frecventez Biblioteca Aman, vin ca să citesc media centrală, Evenimentul Zilei aproape zilnic. În acelaşi timp sunt creatoare de literatură, scriu poezii. Eu sunt veche cititoare, în special de presă pentru că acasă nu am nici ziar, nici radio, nici televizor şi singura legătură cu lumea rămâne presa”. Poeta ne zâmbeşte amabil de sub un batic bine strâns sub bărbie, ne salută protocolar şi se îndepărtează nu înainte de a ne recomanda să stăm de vorbă cu domnul inginer.

Domnul Popa Alecu, fost inginer, locuieşte la 85 de ani singur şi poartă de zece ani aceeaşi bască asortată la paltonul gri-perle. Ne mărturiseşte că: „ fiind pensionar am mult timp liber la dispoziţie, şi atunci ca să-l ocup într-un mod şi plăcut şi util, vin la sala de lectură în condiţii confortabile, căldură, lumină, chiar aer condiţionat, şi aşa timpul trece mai repede. Altfel viaţa devine plictisitoare, dacă nu faci gimnastica creierului prin lectura unor cărţi”. Prin ochelarii cu dioptrii mari strâns legate cu leucoplast, domnul inginer citeşte „ cărţi de filozofie, lucrări de Euler, Voltaire, iar în prezent un dicţionar de expresii juridice latine”.

VERSURI ÎN LIMBI STRĂINE

În al optulea an al unui mileniu ce miroase din ce în ce mai tare a plastic şi pixeli, sălile de lectură ale bibliotecilor centrale din România sunt frecventate în special de hoinari fără căpătâi şi de pensionari însinguraţi la limita sărăciei. Studenţii îi alungă din confortul lecturii doar câteva luni pe an, în sesiune, căci în restul timpului lorzii de necontestat ai bibliotecilor sunt ei, oamenii cu buzunarele pline de vânt şi ochii încărcaţi de litere. Prin urmare, dacă vedeţi un bătrân vagabond ieşind dintr-o bibliotecă, nu-l judecaţi după hainele veştejite. Este foarte probabil să aveţi în faţă unul dintre puţinii români care mai ştiu pe de rost versuri în italiană sau în spaniolă. Iar domnul inginer se numără printre ei...