1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Noaptea euro-schismei

Duetul germano-francez a reuşit să îşi impună strategia la summitul european de la Bruxelles, însă cu preţul unei scindări: Marea Britanie şi Ungaria nu sunt de acord cu noile reguli fiscale comunitare.

default

Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy la summitul de la Bruxelles

Modificarea tratatelor europene în vigoare se amână - în schimb, cele 17 naţiuni din zona euro plus alte şase ţări din afara spaţiului monetar comun sunt dispuse la a adopta un nou acord având ca scop frânarea procesului de îndatorare publică şi sancţiuni pentru "păcătoşi". A fost soluţia gândită la Berlin şi Paris pentru ieşirea din blocajul care a prelungit criza.

Noile înţelegeri accelerează, între altele, activarea fondului de salvare euro, acesta urmând să fie funcţional din vara anului ce vine. Statele Uniunii vor credita Fondul Monetar Internaţional cu 200 de miliarde de euro pentru ca FMI-ul să poată interveni în beneficiul ţărilor aflate în faliment. Despre obligaţiuni comune europene, una dintre marile dureri ale cancelarei Angela Merkel, nu s-a mai discutat.

"Ne-ar fi convenit unanimitatea - dar nu a fost posibilă", a comentat în această dimineaţă preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.

Pe de altă parte, lungul drum al deciziei de la summitul UE până la ratificarea în toate cele 27 de state ar fi fost total contraproductiv pentru situaţia de criză cu care se confruntă Europa, fapt subliniat şi de preşedintele Consiliului European. Herman Van Rompuy a încercat să folosească şi argumentul credibilităţii pe care ar conferi-o tempo-ul schimbării.

Doar că, la primele ore ale dimineţii, bursele asiatice păreau să fie, mai degrabă, sceptice la ultimele evoluţii din capitala instituţiilor europene.

EU Gipfel in Brüssel

23 de acord, doi împotrivă şi doi se abţin

Cauza - atât în ce priveşte scindarea comunitarilor cât şi cotaţiile matinale negative - este Londra. David Cameron, premierul britanic venit la summit cu un pachet de propuneri vizând salvarea instituţiilor din City (districtul financiar-bancar din capitala regatului), nu a fost în asentimentul cancelarei Merkel şi nici în al preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, când a solicitat, între altele, excepţii de la plănuitul impozit pe tranzacţii.

"Nu poţi rămâne în afara zonei euro dar să pretinzi să participi la luatul deciziilor din interiorul ei", a comentat Sarkozy, despre care se povesteşte, pe culoarele de la Bruxelles, că i-ar fi explicat aceasta lui Cameron, în spatele uşilor închise, într-un mod extrem de categoric - pentru a folosi un limbaj diplomatic.

"Nu vom intra niciodată în zona euro, nu vom ceda niciodată din suveranitate pentru acea uniune fiscală", a declarat Cameron, la sfârşitul Consiliului European.

Indiferent de rezultatele măsurilor aşteptate, Uniunea a trăit noaptea primei schisme. Şi nu ar fi exclus ca falia aceasta să se adâncească.

Autor: Christoph Hasselbach (Bruxelles) / cş
Redactor:Petre M. Iancu

Vă mai recomandăm