1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Noapte bună, copii

(In)certitudini postmoderne, democraţia, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga şi totalitarismul islamist

Demonstraţie de protest (în februarie) în faţa Curţii de la Haga, arborând portretele victimelor terorismului palestinian. Curtea Internaţională de Justiţie a hotârît să ignore aceste proteste

Demonstraţie de protest (în februarie) în faţa Curţii de la Haga, arborând portretele victimelor terorismului palestinian. Curtea Internaţională de Justiţie a hotârît să ignore aceste proteste

Ce ne facem în lumea postmodernă, în care soarta ne-a silit să trăim având, ca şi în trecut, conştiinţa precarităţii condiţiei şi morţii noastre inevitabile, fără să mai dispunem însă de certitudinile religioase de odinioară? Aruncaţi într-un univers ”postiluminist” lipsit de universalii, de siguranţe transcendente, de valori globale unanim recunoscute, nu puţini se întreabă cum am putea oare scăpa de condamnarea la o dezorientare perpetuă? Au oare dreptate comuniştii nordcoreeni să afirme că doctrina Ciuce şi statul lor totalitar (care-şi înfometează proprii cetăţeni) alcătuiesc un sistem just, depăşind fără doar şi poate, pe scara valorilor, liberalismul şi pluralismul apusean? Dar islamiştii să pretindă că o teocraţie talibană sau de tip iranian ar fi net superioară democraţiei de tip occidental? Sunt echivalente oare toate sistemele politice, culturile şi civilizaţiile, cum se hazardează de ani de zile să afirme criticii apuseni ai democraţiei?

In atari situaţii de confuzie generalizată e bine să recitim cartea publicată de Andrei Cornea, în 1997, sub titul ”Turnirul Kazar”. Şi dacă nu ne putem procura acest ghid al rătăciţilor în labirinturile postmodernităţii, să ne uităm măcar cu oarecare atenţie la realitatea de pe teren. Fiindcă salvarea nu promite să vină de la clase politice mai mult sau mai puţin corupte. De la intelectuali de stînga urând globalizarea şi de la medii manipulante. Sau de la Naţiunile Unite şi de la verdictul politizat, ignorând realitatea terorismului arab, adoptat de judecători prea puţin imparţiali, la Curtea Internaţională de Justiţie. Izbăvirea ne-ar putea sosi tocmai de la realitatea cotidiană şi certitudinile pe care ni le–ar putea, la rigoare, livra, în baza ”opţiunilor noastre secunde”. Cele care, lipsite de arbitrariul unor sentinţe strâmbe, adoptate în baza unor prejudecăţi, ne obligă să admitem că drepturile omului sunt totuşi o valoare ce merită apărată cu orice preţ. Că, spre exemplu, antiamericanismul, antisionismul şi în genere antioccidentalismul ne ameninţă pe toţi, iar până la urmă, oricât de paradoxal ar părea, chiar şi pe antiamericani, pe antisemiţi şi pe antioccidentali.

Cu oarecare uimire, ba chiar cu perplexitate am fi în acest caz nevoiţi să luăm în considerare perpetuarea fugii, în occident, din ”paradisul” lor muncitoresco-ţărănesc, a nordcoreenilor, de pildă. Sau, bunăoară, a musulmanilor africani din vestul Sudanului, care, în faţa barbariei genocidului şi epurărilor etnice la care-i supun proprii lor coreligionari arabi îşi caută adăpost în mult hulitul occident şi nu într-o ţară islamică.

Oare de ce? Pur şi simplu pentru că ”democraţia occidentală nu e un sistem oarecare”, cum pe drept cuvânt afirma, în excelenta sa carte, Andrei Cornea. Pentru că ierarhiile universale rezistă totuşi tuturor contestărilor inclusiv şi mai ales celor intelectuale, apusene postmoderne.

In fapt, catastrofa foametei nordcoreene ori dezastrul umanitar din Darfur ar trebui să trezească în fine la realitate pe toţi cei care, în numele vreunui idolatrizat totalitarism, fascist, comunist sau islamist mai strâmbă din nas comentând valorile hemisferei vestice. Nu întâmplător, tocmai din această hemisferă apuseană şi nu din lumea islamică s-au multiplicat în ultima vreme tentativele (încă insuficiente) de ameliorare a destinului greu încercatei populaţii negre din Darfur. După şeful diplomaţiei americane, Colin Powell, şi secretarul general al Naţiunilor Unite, Kofi Annan, a sosit iată rândul lui Joschka Fischer să se deplaseze în regiunea, în care miliţiile arabe ale regimului de la Kartum au asasinat poate 30.000 de persoane, au violat şi maltrat nenumăraţi, obligînd aproximativ un milion de refugiaţi să ia calea bejeniei.

Discuţiile de felul celor purtate de şeful diplomaţiei americane sau germane cu responsabilii sudanezi sunt, desigur, salutare. Fiindcă e limpede că, dacă nu se iau măsuri urgente, peste un milion de oameni riscă să moară de foame. Dar lipsa de consistenţă şi de seriozitate a avertismentelor internaţionale cu sancţiuni la adresa regimului sudanez, dublată de o absenţă a coerenţei Comunităţii Internaţionale în chestiuni stringente precum combatarea terorismului islamist riscă să transforme toate aceste discuţii în maculatură înainte de a se fi uscat cerneala de pe ciorna declaraţiilor comune. Or, vigoarea unei atitudini solidare şi riguroase - unica în stare să schimbe în bine ceva - presupune certitudini privind superioritatea democraţiilor apusene, pe care clasa politică europeană din păcate nu le mai are.

Nu mai puţin urgentă ar fi evaluarea corectă a sentinţei Curţii Internaţionale de Justiţie, care, împotriva avizului Americii şi a UE, precum şi în răspăr faţă de normele şi practicile existente s-a încumetat să adopte o decizie politizată asupra unei bariere de securitate israeliene, menite tocmai să apere de terorism viaţa unor oameni nevinovaţi. In consecinţă, un complet de judectă format şi cu judecători arabi, printre care nu s-a rătăcit însă nici măcar un singur jurist israelian a ales să ignore realitatea de pe teren: cea a terorismului palestinian. Cu toate acestea, curtea s-a hotărât să se pronunţe asupra statutului unui teritoriu aflat în litigiu, pe care, fără să aştepte negocierile finale dintre taberele angrenate în conflict, aşa cum reclamă acordurile internaţionale în domeniu, inclusiv faimoasa ”foaie de parcurs spre pace”, l-a calificat apodictic drept ”palestinian”. E clar că, adoptând această sentinţă politică şi nu judiciară, Curtea de Justiţie de la Haga ne-a spulberat o ultimă speranţă. Fusese pesemne dulce, dar neavenită iluzia că stânca de care ne-am putea rezema în aceste vremi de restrişte postmoderne, marcate de nesiguranţa propriilor noastre valori ar putea fi dreptul internaţional. Noapte bună, copii. Somnul raţiunii noastre va continua să nască monştrii.

  • Data 12.07.2004
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1ei
  • Data 12.07.2004
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1ei