Nimic nu e posibil în Irak fără Ayatollahul Ali al-Sistani

Americanii nu şi-au închipuit probabil nici în vis că încercarea lor de a transforma Irakul într-o democraţie după alungarea de la putere a lui Saddam Hussein va depinde în mare măsură de bunăvoinţa unui Mare Ayatollah, în vârstă de 75 de ani. Ali al-Sistani este astăzi probabil cel mai respectat lider spiritual al şiiţilor din întreaga lume – şi împotriva voinţei sale nimic nu se întâmplă în Irak. Populaţia irakiană este în proporţie de 60 la sută şiită. Şi chiar dacă şiiţi sunt împărţiţi în mai multe tabere şi ascultă de diverse alte căpetenii religioase, ei îl respectă în calitate de lider absolut pe Sistani, originar din localitate Mashhad din estul Iranului.

Marele Ayattolah trăieşte retras la Nadjaf, nu departe de mormântul lui Ali, primul imam al musulmanilor şiiţi şi ginere al profetului Mahomed. Sistani nu apare practic niciodată în public, nu dă interviuri şi nu ţine discursuri. Cuvântul său se face însă auzit. Cine are nevoie de un sfat îl caută pe bătrânul lider spiritual, iar dacă este vorba de probleme cotidiane, persoana în cauză poate accesa chiar şi site-ul internet al Marelui Ayatollah, care conţine răspunsuri potrivite la nenumărate întrebări.

Sistani a dat un prim sfat în privinţa viitorului Irakului, imediat după invazia americană: El le-a cerut şiiţilor să nu iasă în prim-planul vieţii publice şi să nu provoace confruntări. Calculul lui Sistani era acela că dacă SUA au intenţii serioase şi organizează alegeri libere, atunci şiiţii vor prelua, fără nici o îndoială, puterea. De ce să pună ei acest rezultat în pericol, prin confruntări cu trupele de ocupaţie?

Tineri cu mintea înfierbântată, între care liderul şiit Moqtada el-Sadr, au condamnat poziţia lui Sistani, afirmând că este o formă de slăbiciune şi de cedare în faţa ocupantului.Nimic mai fals. Sistani, dimpotrivă, a obţinut, prin hotărârea şi răbdarea sa, ceea ce alţii, inclusiv el Sadr, nu ar fi putut obţine niciodată: Organizarea alegerilor la nivelul întregii ţări în data de 30 ianuarie, urmând ca, după aceea, aleşii să ratifice noua Constituţie, în aşa fel încât primele alegeri regulate să se desfăşoare la sfârşitul anului 2005.

Sistani urmăreşte în principal ca irakienii să aibă sentimentul că îşi decid în sfârşit singuri soarta, că nu mai depind de umorile unui dictator şi nu se mai află la bunul plac al ocupanţilor. În privinţa ocupanţilor, Sistani consideră că ei vor trebui să-şi fixeze un plan de retragere, de comun acord cu reprezentanţii aleşi ai Irakului, pe care să-l şi respecte. Termenul avansat de Sistani pentru retragere este de 18 luni.

Marele Ayattolah nu va candida la alegeri. El recomandă însă alegerea Alianţei Irakiene Unite, care reuneşte cele mai importante partide şiite, inclusiv cele care propun crearea unei republici islamice, după model iranian. Din această alianţă fac parte şi personalităţi de altă credinţă decât cea şiită, în primul rând din dorinţa de a-i sublinia caracterul politic, şi nu etnic sau religios.

Washingtonul a demonstrat înţelepciune, hotărând să onoreze revendicările lui Sistani, fiindcă fără şiiţi reconstrucţia - sub toate aspectele - a ţării nu este posibilă. SUA sunt interesate ca şiiţii să nu fie influenţaţi de lideri mai radicali cum ar fi el Sadr. Sistani, dimpotrivă, ţine de şcoala veche a liderilor religioşi şiiţi. Şi chiar dacă insistă ca statul să fie organizat conform regulilor şi legilor islamice, el este împotriva unei prea mari apropieri între instituţiile laice şi cele religioase . Sistani, ce-i drept, solicită ca Irakul să fie definit, inclusiv în Constituţie, ca stat islamic. El nu se gândeşte însă la o copiere a Republicii Islamice Iran, şi a teocraţiei ce domneşte acolo. Sistani nu este un soi de Khomeini irakian. După aşteptata victorie la urne a şiiţilor, el nu va deveni cu siguranţă un lider politic, preferând să-şi exercite în continuare influenţa din culise.