1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nicolas Sarkozy şi David Cameron au efectuat o vizită în Libia

15 septembrie 2011

Consiliul de tranziţie libian a primit prima vizită oficială după alungarea de la putere a dictatorului Gaddafi.

https://p.dw.com/p/12ZTS
Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy şi premierul britanic David CameronImagine: AP

Faptul că preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, este, alături de premierul britanic, David Cameron, primul lider de stat european care vizitează Libia după prăbuşirea regimului Muammar Gaddafi nu este surprinzător. Preşedintele Sarkozy se consideră a fi iniţiatorul atacurilor aeriene ale NATO împotriva trupelor lui Gaddafi. Fără Franţa, a declarat de curând Nicolas Sarkozy, Libia s-ar fi transformat într-o groapă comună pentru mii de luptători din opoziţie.


"Am reuşit să evităm uciderea a mii de persoane. Şi ţin să atrag atenţia că a fost o decizie care a trebuit luată în decurs de câteva ore şi nu câteva zile", a spus liderul politic francez.

De mai bine de o jumătate de an, Nicolas Sarkozy şi consilierii săi din Palatul Elysée construiesc cu măiestrie imaginea unui triumfător preşedinte- conducător de armată. Libia a fost salvată numai şi numai pentru că Nicolas Sarkozy a readus Franţa în Alianţa Nord-Atlantică şi ca atare a iniţiat atacurile aeriene NATO împotriva trupelor lui Gaddafi. Din perspectiva liderului francez este de la sine înţeles că armata americană nu a jucat decât un rol perifer în eliberarea Libiei de tiranie. Astfel se explică de ce în luna martie, avioane de luptă franceze au pornit atacuri aeriene în Libia înaintea deciziei oficiale a NATO.

"Avioanele noastra împiedică deja de acum atacurile împotriva oraşului Bengazi", declara, pe atunci, preşedintele Franţei.

Autori: Johannes Duchrow/ Maria Pascu
Redactor: Alina Kühnel