1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Niciodată altă dictatură - Sistemul politic din Germania

Richard Fuchs24 septembrie 2008

Republica Federală Germania este un stat federalist cu o ordine liberal-democratică. Ce prevede astăzi Constituţia a fost câştigat cu greu.

https://p.dw.com/p/Euml
Imagine: dpa - Fotoreport

După catastrofa celui de-al "Treilea Reich", a dictaturii naţional socialiste sub Adolf Hitler, s-a născut democraţia nouă a Germaniei. Imediat după 1945, Constituţia ţării a fost, iniţial, cu titlu provizoriu.

Constituţia este Legea Fundamentală

Unterzeichnung Grundgesetz 1949
Semnarea Constitutiei, Bonn 1949Imagine: AP

În Germania de Vest a fost adoptată Constituţia, valabilă şi în ziua de azi, în anul 1949. Aceasta ar fi trebuit de fapt să fie o lege fundamentală tranzitorie, până când fosta RDG avea să se unească, din nou, cu Vestul. Din 3 octombrie 1990 există o singură Germanie unificată, iar constituţia noii Republici Federale s-a născut tocmai din acea soluţie de compromis.

Învăţămintele istoriei - Niciodată o altă dictatură!

Constituţia apără, printre altele, libertatea individului, îi garantează demnitatea şi egalitatea în faţa legii indiferent de rasă, origine, limbă sau religie. În plus, principiul separării puterilor în stat este menit să garanteze că Germania nu va mai fi în veci o dictatură.

Bundesverfassungsricht Richter Erster Senat
Curtea Constituţională, KarlsruheImagine: AP

A fost construit un stat federalist cu trei niveluri decizionale. Autorităţile centrale şi landurile îşi împart puterea politică şi elaborează legi. Comunele sunt al treilea nivel de decizie, cel mai numeros şi, cu toate acestea, cu atribuţiile cele mai restrânse. Statul şi-a creat şi mecanisme de apărare împotriva manifestărilor extremiste. De exemplu, partide nedemocratice pot fi interzise de pe scena politică. În 1952 şi 1956 au fost scoase în afara legii două partide radical-comuniste. În plus, nu poate accede în parlament orice formaţiune politică, ci numai acelea care au depăşit la alegeri pragul minm electoral de 5% din voturile valabil exprimate.

Reconstrucţia statului german a fost un hit la export

Separarea puterilor în stat, drepturile fundamentale şi democraţia au mai primit în rândul lor încă un gardian al societăţii: Curtea Constituţională. Aceasta controlează compatibilitatea fiecărei legi cu legea fundamentală şi ajută orice cetăţean în a-şi apăra drepturile şi libertăţile individuale. Curtea Constituţională germană a fost multă vreme un unicat la nivel mondial şi a fost introdusă după aceea şi în alte state ale lumii.

Mai multe partide forţează compromisuri politice

Stimmen werden ausgezählt in Dresden
Numărătoarea voturilor, DresdaImagine: AP

Conflictele sociale şi mobilizarea populaţiei la alegerile generale federale şi locale revin în sarcina partidelor politice. Două formaţiuni s-au făcut remarcate de-a lungul istoriei postbelice: Uniunea Creştin-Democrată / Creştin-Socială, de orientare conservatoare şi Partidul Popular Socialdemocrat. Există însă şi alte curente politice reprezentate în Parlament: liberalii, ecologiştii şi comuniştii.