1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Nici unele spitale din Germania nu au destui bani

10% din spitalele germane ar putea fi închise din motive financiare, preconizează specialiştii Institutului de Cercetare Economică din Essen (RWI). Cele mai ameninţate sunt clinicile din zonele rurale.

default

În Germania ar putea fi închise până la 200 de spitale în anii următori, din cauza lipsei de fonduri, arată un studiu realizat de Institutul de Cercetare Economică din Essen (RWI).

În special clinici din zonele rurale nu mai pot face faţă exigentelor tehnice, a precizat preşedintele institutului, Prof. Christoph Schmidt:

„Am avut în Germania în jur de 2.200 de spitale. Acum au rămas numai 2.000 şi preconizăm că în viitorul apropiat vor fi închise 10% dintre ele. Cheltuielile devin din ce în ce mai mari: evoluţia tehnico- medicală şi schimbările demografice sunt foarte importante, iar finanţările publice s-au tot diminuat.“

Ein Arzt benutzt medizinisches Gerät, das gespendet wurde

Până în anul 2020, s-ar putea ca 22% din clinicile germane să fie inchise.

Mai departe, dar cu elicopterul

Christoph Schmidt acuză Guvernul Federal de gestionare ineficientă a fondurilor pentru sistemul medical, în ultimii ani. Au fost sprijinite prea mult timp spitale cu deficit financiar. Închiderea unora şi redirecţionarea fondurilor către clinici mai mari şi care pot oferi servicii mai bune ar reprezenta un avantaj pentru pacienţi, în primul rând, e de părere autorul studiului, C. Krolop:

„În special în zonele rurale, lumea trebuie să fie conştientă, de faptul că distanţa scurtă până la primul spital nu înseamnă totul. În cazul unui infarct miocardic, sau al unei comoţii cerebrale, definitoriu nu e cât de repede ajungi acolo, ci cum se fac intervenţiile.“

monitoring in operation room, patient cardiogram monitoring in operation room, Foto: Fotolia/beerkoff, 6856531 // Monitoring, systematischen Erfassung, Protokollierung, Beobachtung, Überwachung, Vitaldatenmonitor, Vitalparameter, Narkose, OP, Operationen, Patient, Intensivmedizin, EKG, Puls, Blutdruck, Sauerstoffsättigung, Beatmung, Herzfrequenz, Körpertemperatur, Kapnometrie, Narkosegerät, Medizintechnik, OP-Saal, Operationssaal, Bildschirm, Medizin, Diagnostik, Arzt, Gesundheit, Krankenhaus, Therapie

O soluţie ar fi şi preluarea acestor clinici de către instituţii medicale mai mari, spun specialiştii RWI. Iar transportul cu elicopterul rezolvă problema distanţelor până la următoarea clinică:

„Această combinaţie între autorităţile locale fără fonduri suficiente şi spitalele, care la rândul lor nu au destui bani, e fatală. Într-o astfel de constelaţie, clinicile nu mai pot rămâne pe piaţă. Ele trebuie ori închise, ori preluate.“

Autor: Lavinia Pitu, DW-Berlin
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu