Nici o zi fără România...

Toropită de canicula neîntreruptă şi necruţătoare a acestei veri, România se cufundă într-o agonie politică ce pare interminabilă, după ce Curtea Constituţională şi-a amînat pentru luna septembrie pronunţarea verdictului asupra valabilităţii referendumului, se poate afla deja din titlul articolului publicat în ediţia de sîmbătă a cotidianului elveţian NEUE ZÜRCHER ZEITUNG.

Panoramarea peisajului politic dezolant al României cuprinde şi o imagine din Parlamentul României, luată în luna iulie şi prezentîndu-l pe preşedintele suspendat Băsescu absolut singur, semnînd un document. Faptul că USL este dispus, spre a-şi potoli setea de putere, să arunce ţara în haos, nu scapă observatorului străin, bine informat.

În timp ce cuvintele grele care se fac auzite din ambele tabere dezvăluie dimensiunile profundei dezbinări a peisajului politic al ţării, aspectul care dă cel mai mult de gîndit în încrîncenata bătălie este, de facto, stagnarea ţării. Din luna mai, de cînd Ponta guvernează, nu s-a remarcat nimic altceva decît o radicală modificare a structurilor puterii.

Urmările acestei brutale şi rapide înlăturări din funcţie a celor mandataţi de fosta coaliţie sunt nefaste. Dincolo de alterarea galopantă a imaginii României în lume, se profilează şi efectele concrete ale discordiei politice interne, între acestea o posibilă amînare a noii tranşe de ajutor din partea FMI.

Tot la finele săptămînii, FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG se oprea din nou asupra îndîrjitei dispute politice de la Bucureşti, intrată într-o nouă fază prin revendicarea de către conservatori a demisiei guvernului Ponta. Motivul legitimei cereri este cît se poate de limpede expus în ziarul citat.

USL a solicitat organizarea referendumului privind demiterea preşedintelui Băsescu. Neîndeplinirea cvorumului invalidează plebiscitul, ceea ce implică revenirea la Cotroceni a preşedintelui suspendat de Parlament. Pentru USL, un motiv suficient spre a contesta referendumul pe care tocmai ea l-a iniţiat. Întreaga tevatură promite să dureze cel puţin pînă la data cînd Curtea Constituţională va pronunţa verdictul.

Din punctul de vedere al preşedintelui PDL, Vasile Blaga, România se află acum în faza a doua a loviturii de stat, USL împinge ţara în haos spre a obţine puterea deplină şi a-l păstra pe Antonescu preşedinte ad interim.

Ceea ce suscită o maximă îngrijorare Uniunii Europene, nu poate fi decît pe placul Moscovei. Care nu a întîrziat să elogieze, prin intermediul postului „Vocea Rusiei”, abandonarea de către USL a poziţiilor defetiste, considerînd eronată conformarea noilor deţinători ai puterii de la Bucureşti la recomandările Uniunii Europene.

Acum s-a dovedit, crede postul public internaţional de radio al Moscovei, că atitudinea servilă faţă de instituţiile europene îşi are limitele ei. Ceea ce nu-i împiedică pe fraţii mai mari de la răsărit ai USL să prescrie reluarea referendumului, la nevoie sub presiunea străzii.

În prelungirea acestei idei, Antonescu a menţionat sîmbătă la postul TV Antena 3, aparţinînd mogulului Voiculescu, că dacă Băsescu nu ar fi fost suspendat de către Parlament, violenţele sociale ar fi izbucnit la toamnă.

Cauzele subitei simpatii a Moscovei faţă de noii guvernanţi de la Bucureşti sunt de asemenea expuse în cuprinsul articolului, care „localizează” România politic, pe hartă, în termenii următori: ţara se află pe linia de demarcaţie între acea parte a Europei în care schimbările de guvern se produc conform procedurilor democratice şi între acea zonă în care ele se sustrag acestor proceduri. Prin preluarea puterii de către Ponta şi Antonescu, această linie de demarcaţie s-a deplasat spre vest.

Ceea ce, implicit, deduce cititorul, i-a permis Moscovei să-şi extindă sfera de influenţă asupra Bucureştiului. La finele lecturii acestui temeinic documentat articol apărut în ediţia de luni a cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, ilustrînd virajul României spre autocraţia de tip „moscovit”, recompensat cu laude şi cu o ploaie de sfaturi de către „prietenii de la Kremlin”, cititorul român ar putea să-şi amintească şi eminescianul adagiu: Dacă port cu uşurinţă şi cu zîmbet a lor ură/ Laudele lor de sigur m-ar mîhni peste măsură.

Mîhnire profundă în lumea artistică şi muzicală a produs decesul subit al pianistei Mihaela Ursuleasa, deplînsă în paginile presei austriece şi germane. DIE WELT îi cinsteşte memoria într-un foarte viu epitaf, sub titlul „Cameleonul fidel”.

De pe pagină, chipul surîzător al tinerei artiste de origine română amplifică tragismul dispariţiei. Ursuleasa a fost extravaganţa pură, plină de temperament, na din cele mai simpatice apariţii în proaspăta lume a pianistelor, o frumoasă individualistă, tît de dezlănţuită la pian încît a fost supranumită o Patricia Kopatchinskaya a pianului.

De altfel, cu furtunoasa violonistă, născută în Republica Moldova, Mihaela Ursuleasa a şi concertat şi a fost legată de ea printr-o prietenie destul de îndelungată. Originalitatea repertoriului ales de pianista născută la 27 septembrie 1978 la Braşov, într-o familie de muzicieni, nu se potrivea prea bine cu planurile de turneu ale impresarilor conservatori, menţionează ziarul citat, care-i evocă biografia şi îi elogiază măiestria şi virtuozitatea, regretînd că a fost „subapreciată”.

Ce păcat că aşteptările puse în această pianistă solitară nu au putut fi satisfăcute. Sîmbătă,4 august, Mihaela Ursuleasa trebuia să concerteze la Berlin. A decedat joi, în locuinţa ei din Viena, în urma unei hemoragii cerebrale. Avea doar 33 de ani.