1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Nici o urmă de speranţă în Orientul Apropiat

Necesitatea unei anchete profunde în drama legăturii incestoase dintre un tată austriac de 73 de ani şi fiica sa, o altă temă des comentată astăzi

default

Tancuri israeliene în apropiere de Fâşia Gaza

Ieri soldaţi israelieni au participat la o operaţiune militară în nordul Fâşiei Gaza în cursul căreia o mamă şi patru copii palestinieni au fost omorâţi. Organizaţia radical-islamică Hamas acuză Israelul de sabotarea cu bună ştiinţă a negocierilor din Egipt. În context cotidianul spaniol EL PAIS din Madrid se întreabă, ce se va alege din procesul lansat la Annapolis în SUA cu cinci luni în urmă?. La Conferinţa pentru Orientul Apropiat s-a decis atunci ca în acest an încă să se facă toate demersurile pentru a se ajunge la un acord care să pregătească crearea unui stat palestinian. Ziarul consideră că în prezent nu există nici o urmă de speranţă în Orientul Apropiat, nici la negocierile israeliano-palestiniene şi nici la cele dintre mişcările palestiniene Fatah şi Hamas.

Atentatul de la Kabul în care era să-şi piardă viaţa preşedintele Hamid Karsai dovedeşte cât de departe se află procesul de democratizare din Afganistan, ţară unde zilnic soldaţii îşi riscă viaţa, scrie ziarul francez LA VOIX DU NORD din Lille, care prevede că NATO va rămâne implicat în acest conflict pe termen lung pentru că forţele afgane nu sunt capabile să garanteze securitatea nici măcar în capitală şi pentru că există complici care iată înlesnesc comiterea de atentate chiar în preajma preşedintelui ţării.

Pentru prima dată din 1943 încoace şi după căderea regimului l Mussolini, dreapta italiană a preluat ieri conducerea în capitală, odată cu victoria lui Gianno Allemano în vârstă de 50 de ani, membru al Alianţei Naţionale. Dorinţa de ordine, siguranţă şi schimbare dar şi un anumit sentiment de teamă au contribuit la victoria istorică a conservatorilor la scrutinul pentru desemnarea primarului Romei, notează CORRIERE della SERA din Milano, adăugând că stânga italiană a sperat ca după succesul în scrutinul parlamentar al lui Silvio Berlusconi dorinţa năvalnică a alegătorilor pentru schimbare şi mai ales pentru ordine publică să se tempereze, ceea ce s-a dovedit iată a fi o socoteală eronată.

Limitarea câştigurilor pentru manageri, stoparea creşterii preţului la carburanţi, garantarea unor salarii şi pensii minime toate aceste aspecte se află în discuţia coaliţiei guvernamentale dintre partidele conservatoare unionale şi social-democraţi care tind din ce în ce mai mult să accepte întărirea rolului statului, dezechilbrând astfel ordinea economiei de piaţă liberă. Acţionismul orb şi populismul primitiv predomină în negocierile guvernamentale, deploră KIELER NACHRRICHTEN. În prezent scrie ziarul, lipsesc minţile competente ale unui Karl Schiller sau Helmut Schmidt cărora le puteai încredinţa fără grijă conducerea economiei naţionale.

Cazul sechestrării abuzive de către un tată austriac de 73 de ani a fiicei sale timp de 24 de ani cu care a întreţinut relaţii incestoase din care s-au născut şapte copii este amplu comentată în presa de astăzi. TAGES ANZEIGER din Zürich remarcă faptul că Austria Inferioară, tradiţional catolică trăieşte în relaţii de ev mediu, fără ca societatea civilă să pară a juca vreun rol. Dacă autorităţile locale nu ştiu pe ce lume trăiesc şi nu intervin la timp, fiecare îşi face ordinea lui, aşa cum îl taie capul

DER STANDARD din Viena cere ca acest caz să fie elucidat în mod temeinic, atrăgând atenţia că pe an există în Austria 5000 de sesizări de posibile cazuri de maltratare şi abuz sexual faţă de copii, dar că cifra reală este mult mai mare. Experţii estimează că doi din zece copii au fost cel puţin o dată abuzaţi.

Degeaba cer acum austriecii înnăsprirea şi suplimentarea legilor, atrage atenţia THE TIMES din Londra, căci ele nu pot împiedica comiterea unor astfel de fapte abominabile. În colectivităţile în care comunicarea nu există, astfel de tragedii nu au cum să fie evitate. Concluzia deci, mai multă comunicare, mai puţin egoism şi izolare şi mai multă înţelegere şi interes faţă de cei din jur.